I*** G******* L********* A****** I***********
InculpatAdmite propunerea de luare a măsurii preventive privind pe inculpatul IVAN GHEORGHE LAURENŢIU formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi. În baza art. 226 alin.2 C.pr.pen. rap. la art. 223 alin.2 C.pr.pen. şi în referire la art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e) C.pr.pen. dispune arestarea preventivă a inculpatului Ivan Gheorghe-Lauren?iu, pe o durată de 30 de zile, de la data de 11.03.2017 până la data de 9.04.2017, inclusiv. În baza art. 230 al. 1 C.proc.pen., dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. Respinge ca nefondată solicitarea formulată de inculpat prin apărătorul acestuia, privind luarea măsurii controlului judiciar sau arestul la domiciliu. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 260 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 11.03.2017, ora 2015
Incheiere finala dezinvestire 80/2017 din 11.03.2017