Ş***** I***
ReclamantŞ***** I* P*****
PârâtB**** S******
PârâtP***** V*****
PârâtP***** M****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul Ş***** I*** în contradictoriu cu pârâţii Ş***** I* P*****, B**** S******, P***** V*****, P***** M**** şi Unitatea Administrativ-Teritorială Slănic-Moldova, prin Primar, judeţul Bacău. Obligă pârâţii Ş***** I* P*****, B**** S******, P***** V***** şi P***** M**** să înde-plinească procedurile prevăzute de art. 3, 4, 5, 9 din Legea nr. 17/2014, în vederea vânzării suprafeţei de 15776 mp, teren situat în extravilanul oraşului Slănic-Moldova, parcela nr. 5, megieşit cu Şandru Carol (N), Solomon Iosif (S), Şandru Maria (E), Şandru P. Aurel (V), inclusiv, înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară a terenului anterior menţionat, iar în caz de neexecutare, autorizează reclamantul să efectueze procedurile, în numele şi pe seama pârâţilor. Obligă pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Slănic-Moldova, prin Primar, să în-deplinească procedurile ce îi revin în baza Legii nr. 17/2014 cu privire la terenul menţionat. Obligă pârâtul Ş***** I* P***** să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1040 lei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Oneşti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.09.2018.
Hotarare 1423/2018 din 11.09.2018Amână la 11.09.2018 pentru lipsa răspunsului la interogatoriu.
Incheiere de sedinta din 15.05.2018Amână la 15.05.2018 pentru a se comunica interogatoriul.
Incheiere de sedinta din 13.03.2018Amână la 13.03.2018 pentru administrarea probelor.
Incheiere de sedinta din 30.01.2018