D****** V******* P*** A***** T********* N******
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. 2 Cpp rap. la art. 345 alin. 1,2 Cpp, constată că instanţa este competentă funcţional, personal, material şi teritorial, că a fost legal sesizată cu rechizitoriul procurorului de la PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BACĂU nr. 1566/P/2016 privind pe inculpatul, DUMITRU VALENTIN, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. 4 C.p. rap la art. 82 alin 2 din OUG 195/2002 şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 38 alin. 2 C.p., că probele au fost legal administrate şi că actele de urmărire penală au fost legal efectuate. În temeiul art. 345 alin. 1,2 Cpp, respinge cererile şi excepţiile referitoare la competenţa instanţei, la legalitatea sesizării instanţei, la legalitatea administrării probelor şi la legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală, formulate de inculpatul DUMITRU VALENTIN, ca nefondate. Dispune începerea judecăţii. În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi 22.06.2017.
Incheierefinalacamerapreliminara2130/2017 din 22.06.2017În tem. art. 391 al.1 cpp, stabileşte pentru data de 22.06.2017, termenul pentru pronunţarea hotărârii. Pronunţată în camera de consiliu, azi 08.06.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.06.2017