Dosar 4157/62/2017 din 18.07.2017

acţiune în constatare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4157/62/2017
Data dosar:
18.07.2017
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
acţiune în constatare
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.12.2017 la ora 09:00

    Complet: MAS9
  • Declină soluţionarea cauzei

    Declină competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii Ş***** E********, Păcăleanu Vasilica Adriana, Duţă Maria, Mitică Murgilă Gabriela, Vlăsceanu Carmen, Ceauşescu Nicolae, Rădulescu Nicoleta, Preda Elena, Covaşă – Ungureanu Ana – Marcela, Cîrstea Elena, Mihăilă Viorica Georgeta, Ancuţa Dumitra, Ene Simona, Bătărigă Florina, Iacobescu Robert Cristescu Mărioara, Bădescu Mihai, Cheregi Victoria – Ribana, Floroiu Adrian, Marinescu Gabriela, Voicu Vasile în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei , Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Argeş, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, către Tribunalul Argeş. Fără cale de atac. Prezenta soluţie este pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu art. 396 al.2 din Codul de procedură civilă, astăzi 04.12.2017.

    Hotarare 1734/2017 din 04.12.2017
  • Sedinta din data de 27.11.2017 la ora 09:00

    Complet: MAS9
  • Amână pronunţarea

    Având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, va amâna pronunţarea pentru data de 04.12.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.11.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD