Dosar 4161/100/2014** din 24.08.2017

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4161/100/2014**
Data dosar:
24.08.2017
Instanta:
Tribunalul Maramureș
Departament:
Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.07.2022 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Respinge cererea

    Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei oraşului Borşa şi a Consiliului Local al oraşului Borşa, excepţii invocate de pârâte prin întâmpinare şi respinge acţiunea formulată de reclamanta S.C Cominco Maramureş S.A în contradictoriu cu aceste pârâte ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.C. COMINCO MARAMUREŞ S.A, – în faliment -, prin lichidator judiciar LG Insolv Baia Mare, în contradictoriu cu pârâtul ORAŞUL BORŞA. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureş. Pronunţată azi, 26.07.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 854/2022 din 26.07.2022
  • Sedinta din data de 19.07.2022 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză pentru data de 26.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.07.2022
  • Sedinta din data de 05.07.2022 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză pentru data de 19.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.07.2022
  • Sedinta din data de 21.06.2022 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză pentru data de 05.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.06.2022
  • Sedinta din data de 06.06.2022 la ora 10:00

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză pentru data de 21.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.06.2022
  • Sedinta din data de 09.05.2022 la ora 10:00

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Amână cauza

    termen acordat în vederea respectării principiului specializării completului de judecată

    Incheiere de sedinta din 09.05.2022
  • Sedinta din data de 14.03.2022 la ora 09:00

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Amână cauza

    În vederea comunicării raportului de expertiză cu părţile, se acordă un nou termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 14.03.2022
  • Sedinta din data de 17.01.2022 la ora 09:00

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Amână cauza

    termen acordat având în vederea că nu s-a răspuns de către reclamant şi dna expert la solicitările instanţei

    Incheiere de sedinta din 17.01.2022
  • Sedinta din data de 15.11.2021 la ora 09:00

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Amână cauza

    termen acordat pentru asigurarea continuităţii completului

    Incheiere de sedinta din 15.11.2021
  • Sedinta din data de 20.09.2021 la ora 09:00

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Amână cauza

    termen acordat pentru solicitare relaţii

    Incheiere de sedinta din 20.09.2021
  • Sedinta din data de 10.05.2021 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Amână cauza

    termen acordat pentru întocmirea raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 10.05.2021
  • Sedinta din data de 15.02.2021 la ora 09:00

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Amână cauza

    termen acordat pentru întocmirea raportului de expertiză tehnică contabilă

    Incheiere de sedinta din 15.02.2021
  • Sedinta din data de 07.12.2020 la ora 09:00

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Amână cauza

    termen acordat pentru realizarea raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 07.12.2020
  • Sedinta din data de 09.11.2020 la ora 09:00

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Amână cauza

    Termen acordat faţă de lipsa raportului de expertiză şi pentru a se emite adresă către lichidatorul judiciar.

    Incheiere de sedinta din 09.11.2020
  • Sedinta din data de 14.09.2020 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Amână cauza

    termen acordat raportat la lipsa expertizei

    Incheiere de sedinta din 14.09.2020
  • Sedinta din data de 15.06.2020 la ora 08:50

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Amână cauza

    termen acordat pentru lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 15.06.2020
  • Sedinta din data de 11.05.2020 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept în temeiul prevederilor art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/2020 al Preşedintelui României şi Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Cluj nr. 26/30.03.2020, Decret 240/2020 al Preşedintelui României şi Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Cluj nr. 30/04.05.2020.

  • Sedinta din data de 16.03.2020 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 13.03.2020 la ora 12:00

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Încheiere

    CAMERA DE CONSILIU DISPUNE: Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată stabilit pentru data de 16 Martie 2020 la data de 11.05.2020 – NCPC Complet LCP Fond nr. 16, sala 78, orele 8:30, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţa publică de azi 13 Martie 2020. PREŞEDINTE,

    Incheiere de sedinta din 13.03.2020
  • Sedinta din data de 16.01.2020 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Amână cauza

    lipsă raport de expertiză

    Incheiere de sedinta din 16.01.2020
  • Sedinta din data de 10.10.2019 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Amână cauza

    termen acordat pentru întocmirea raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 10.10.2019
  • Sedinta din data de 12.09.2019 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Amână cauza

    termen acordat pentru a se comunica pârâţilor cererea de înlocuire a d-nei expert pentru a-şi exprima poziţia

    Incheiere de sedinta din 12.09.2019
  • Sedinta din data de 09.05.2019 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Amână cauza

    termen acordat având în vedere lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 09.05.2019
  • Sedinta din data de 14.02.2019 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Amână cauza

    - termen acordat în vederea efectuării raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 14.02.2019
  • Sedinta din data de 08.11.2018 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Amână cauza

    termen acordat în vederea efectuării raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 08.11.2018
  • Sedinta din data de 13.09.2018 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Amână cauza

    termen acordat pentru efectuarea raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 13.09.2018
  • Sedinta din data de 03.05.2018 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Amână cauza

    termen acordat pentru a se administra proba cu expertiza tehnică

    Incheiere de sedinta din 03.05.2018
  • Sedinta din data de 08.03.2018 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Amână cauza

    termen acordat pentru comunicarea notelor de şedinţă pentru a se reveni la reclamnat

    Incheiere de sedinta din 08.03.2018
  • Sedinta din data de 11.01.2018 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Amână cauza

    pentru comunicare înscrisuri

    Incheiere de sedinta din 11.01.2018
  • Sedinta din data de 09.11.2017 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet Specializat LCP nr.16- Fond
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru completarea probei cu înscrisuri, solicitare relaţii

    Incheiere de sedinta din 09.11.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD