U******* A************ T********** C***** M******* P*** P***** D**** O****
Recurent ReclamantS* V*** S*
Intimat PârâtRespinge ca nefondat recursul
Hotarare 2976/2017 din 31.10.2017Având în vedere cererea depusă de apărătorul recurentului avocat Doruş Traian, prin care solicită amânarea cauzei deoarece se află la Judecătoria Tecuci, în susţinerea altor 4 cauze, sens în care depune şi dovezi,
Incheiere de sedinta din 21.09.2017Suspendat lipsă părţi.
Incheiere suspendare din 25.07.2017Având în vedere cererea depusă la dosar de către reprezentantul recurentei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Munteni prin Primar prin care solicită un termen de judecată dat fiind faptul că se află în perioada de recuperare a capacităţii de muncă, sens în care a depus şi dovezi, Faţă de faptul că dosarul se află la primul termen de judecată, văzând şi disp. art. 222 Cod procedură civilă, DISPUNE Încuviinţează cererea.
Incheiere de sedinta din 06.07.2017