C***** D****** I*****
ReclamantP******* O******* U******
PârâtAdmite excepţia de perimare. Constată perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta CDI în contradictoriu cu pârâtul POU. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, care se depune la Tribunalul Mureş-secţia de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.06.2020.
Hotarare 215/2020 din 29.06.2020În temeiul art.413 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă suspendă acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul CDI în contradictoriu cu Primarul Oraşului Ungheni, până la soluţionarea definitivă a dosarului 142/102/2018 aflat pe rolul Tribunalului Mureş. Cu drept de a formula cerere de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică din 19.03.2018.
Incheiere suspendare din 19.03.2018Admite cererea de amânare atât pentru a da posibilitatea reprezentantei reclamantei să studieze notele de şedinţă, cât şi ca urmare a cererii de amânare formulat de reprezentantul convenţional al pârâtei. Citarea pârâtei cu mentiunea de depune toate actele care au stat la baza emiterii dispozi?iei nr. 352/31.08.2017, potrivit dispozi?iilor art. 13 din legea nr. 554/2004.
Incheiere de sedinta din 13.02.2018