K**** T****
ReclamantM********* T* M****
PârâtK**** K******
ReclamantAdmite excepţia perimării cererii de chemare în judecată, excepţie invocată de instanţă din oficiu. Constată perimată cererea formulată de reclamanţii K.T. şi K.K, în contradictoriu cu pârâtul M. Tg. M. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Mureş. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 31 octombrie 2019.
Hotarare 530/2019 din 31.10.2019Suspendarea prezentei cauze în temeiul art. 413 Cod procedură Civilă. Dispune disjungerea petitului privind constatarea nelegalităţii prevederii cuprinse în HCL nr. 35/26.01.2017 emisă de către pârât, prin care se instituie în sarcina reclamanţilor obligaţia de plată a taxei de reabilitare în sumă de 3250 lei pe o durată de 5 ani şi formarea unui nou dosar, cu termen de judecată la data de 27 februarie 2018, ora 09.00.
Incheiere suspendare din 19.02.2018