J*** S***** D******
InculpatN***** A********
Parte civilăDosar nr. 4210/306/2017 ROMÂNIA JUDECĂTORIA SIBIU SECŢIA PENALĂ HOT. 19.06.2017 În temeiul art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b Cp, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cpp, condamnă pe inculpatul J*** S***** D******, la pedeapsa închisorii de 9 luni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 38 alin. 1 Cp constată că infracţiunea reţinută prin prezenta în sarcina inculpatului se află în concurs real cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 41/23.01.2017 a Judecătoriei Sibiu, definitivă prin neapelare la data de 13.02.2017. În temeiul art. 97 alin. 1 Cp, anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 5 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 41/23.01.2017 a Judecătoriei Sibiu, definitivă prin neapelare la data de 13.02.2017. În temeiul art. 40 alin. 1 şi alin. 2 Cp, art. 38 alin. 1 Cp coroborat cu art. 39 alin. 1 lit. b Cp, contopeşte pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă penală, respectiv 9 luni închisoare, cu pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 41/23.01.2017 a Judecătoriei Sibiu, definitivă prin neapelare la data de 13.02.2017, astfel cum aceasta a fost repusă în individualitatea ei, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea a închisorii de 9 luni, la care adaugă un spor obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate (1/3 din 5 luni = 1 lună şi 20 zile), respectiv un spor de 1 lună şi 20 zile, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 10 luni şi 20 zile închisoare. În temeiul art. 91 alin. 1 Cp raportat la art. 97 alin. 2 Cp dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 92 alin. 1 Cp stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, termen care se calculează, în temeiul art. 97 alin. 2 teza a II-a Cp, de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 41/23.01.2017 a Judecătoriei Sibiu, definitivă prin neapelare la data de 13.02.2017. În temeiul art. 93 alin. 1 Cp obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cp, obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Sibiu sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cp raportat la art. 404 alin. 2 Cpp, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu sau în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În temeiul art. 94 alin. 1 Cp pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. c – e Cp se comunică Serviciului de Probaţiune Sibiu. În temeiul art. 94 alin. 2 Cp supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 2 lit. a şi b, alin. 3 şi alin. 5, pe durata termenului de supraveghere, se realizează de către Serviciului de Probaţiune Sibiu. În temeiul art. 94 alin. 3 Cp Serviciul de Probaţiune Sibiu va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 2 lit. a şi b, precum şi în alin. 3 într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 91 alin. 4 Cp raportat la art. 404 alin. 2 Cpp, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. 1, alin. 2 şi alin. 4 Cp, în sensul că dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege ori dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre ori dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei. Un exemplar al prezentei sentinţe se comunică Serviciului de Probaţiune Sibiu. În temeiul art. 25 Cpp, art. 397 alin. 1 Cpp prin raportare la art. 1357 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă N***** A********, domiciliată în mun. Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 17, jud. Sibiu, şi obligă inculpatul J*** S***** D******, la plata către partea civilă a sumei de 1.065 lei cu titlu de despăgubiri civile – daune materiale. În temeiul art. 272 Cpp, art. 274 alin. 1 Cpp obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.06.2017.
Hotarare 334/2017 din 19.06.2017