S**** G*******
ReclamantD**** C****** A*** V*****
PârâtA************ F******* P***** M****
Chemat în garanţieAdmite acţiunea principală formulată de reclamant. Obligă pârâtul (pârâţii) să-i restituie reclamantului timbrul de mediu în sumă de 3342 lei, precum şi dobânda fiscală aferentă acestei sume, calculată de la data plăţii taxei şi până la restituirea efectivă a acesteia. Obligă pârâtul (pârâţii) la 300 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Admite cererea de chemare în garanţie a Administraţiei Fondului pentru Mediu Bucureşti. Obligă chemata în garanţie Administraţia Fondului pentru Mediu să plătească pârâtului (pârâţilor) toate sumele pe care aceştia le datorează reclamantului (ei). Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Hotarare 463/2018 din 22.02.2018Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere a Tribunalului Vâlcea nr.17/22.12.2017, prin care s-a dispus desfiinţarea completului de judecata T4 contencios începând cu data de 1 ianuarie 2018 judecătorul de pe lista de permanenţă va proceda doar la distribuirea dosarelor repartizate ciclic celorlalte complete, conform procesului verbal întocmit în acest sens , prezenta cauză fiind repartizată completului T1 contencios Stabileşte nou termen de judecată la complet T1 contencios, pentru când vor fi citate părţile
Incheiere de sedinta din 30.01.2018