P******* E***** L****
ReclamantA********** N******** P***** R********** P*************
PârâtC****** N******** P***** C********** I*********
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, excepţia prematurităţii invocată de către pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, prin întâmpinare. Admite, în parte şi ca întemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta POLLUCH ERMINA –LIDIA, în contradictoriu cu pârâta COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR. Obligă pârâta COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR să emită în favoarea reclamantei o decizie de compensare prin puncte pentru imobilul ce face obiect atât al dosarului administrativ de despăgubiri nr. 50394/CC, dar şi al Dispoziţiei Primarului Municipiului Suceava nr. 1554/12.05.2011 . Admite, ca întemeiată, excepţia prematurităţii invocată de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Respinge, în rest, cererea, ca prematur formulată . Respinge cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca nedovedită . Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Bucureşti –Secţia a III –a Civilă . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06 iulie 2018 .
Hotarare 1355/2018 din 06.07.2018Amână pronunţarea la data de 06.07.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2018Administrare probatoriu.
Incheiere de sedinta ÎNCHEIERE din 20.04.2018În temeiul art. 411 alin. 1 pct.2 NCPC suspendă judecata cauzei pentru lipsa părţilor. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.01.2018.
Incheiere suspendare ÎNCHEIERE SUSPENDARE din 26.01.2018