P******** P***** A******** B******** P*** R*********** L****
Recurent ReclamantU******* A************ T********** C***** H******* P*** R*********** L****
Intimat PârâtAdmite recursul formulat de recurenta reclamanta Programul pentru Aplicaţii Bugetare împotriva sentinţei civile nr. 38/CA/19.01.2017, pronunţată în dosarul nr. 4241/62/2016 al Tribunalului Braşov, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează în totalitate, iar în rejudecare: Admite acţiunea formulată de reclamanta Programul pentru Aplicaţii Bugetare în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Homorod. Obligă pârâta să comunice reclamantei următoarele informaţii de interes public: 1. Care este numărul avertizărilor în interes public realizat de funcţionarii instituţiei pârâte, conform dispoziţiilor Legii 571/2004, în perioada 01.01.2010-01.01.2016; 2. Copia bilanţului contabil al instituţiei pârâte la data de 31.12.2015 şi a dării de seamă aferente: 3. Bugetul şi contul de execuţie al instituţiei pârâte, în forma finală, aferent anului 2015; 4. – care este cuantumul amenzilor necolectate la bugetul instituţiei pârâte pentru perioada 01.01.2010-01.01.2016; - care este numărul de somaţii şi titluri executorii emise de instituţia pârâtă pentru perioada 01.01.2010-01.01.2016; - care este suma recuperată de instituţia pârâtă în cadrul procedurilor de executare silită în perioada 01.01.2010-01.01.2016; - care este numărul dosarelor de conversie a amenzii în muncă în favoarea comunităţii înaintat de instituţia pârâtă autorităţii competente, în perioada 01.01.2010-01.01.2016?; - deţine instituţia pârâtă un centru de informare documentare pentru consultarea informaţiilor publice conform obligaţiei legale prevăzute la art. 5 alin. 4 lit. b din Legea 544/2001; - numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a instituţiei publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice; - actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice; - structura organizatorică (organigrama), atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare, programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei publice; 5. Lista societăţilor comerciale cu care a încheiat contracte de achiziţie publică instituţia pârâtă, pentru perioada 01.01.2010-01.01.2016, cu precizarea şi a sumelor achitate fiecărui furnizor/prestator, numărul, data şi obiecţii „contractului de achiziţie publică Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin.2 cod procedură civilă azi, 12.09.2017.
Hotarare 773/2017 din 12.09.2017Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dispoziţiile art. 31 alin.1 din Constituţia României şi ale art. 1 teza I din Legea nr. 544/2001 trebuie interpretate în sensul că persoana juridică cu scop patrimonial poate solicita şi obţine informaţii de interes public pentru realizarea obiectului său de activitate sau în interes propriu”. Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de recurentul-reclamant Programul pentru Aplicaţii Bugetare cu următoarele întrebări preliminare: I. Este prezumţia de nevinovăţie unul dintre principiile generale de drept ale uniunii Europene? II. Prezumţia de nevinovăţie trebuie interpretată în sensul că, atâta timp cât nu există o hotărâre definitivă de condamnare, se opune violenţei verbale şi de limbaj, concretizată prin afirmarea vinovăţiei unei persoane din litigiul principal, realizată de către judecătorul comunitar de primă jurisdicţie învestit cu soluţionarea cauzei civile? III. Dispoziţiile art.4 aqlin.1 cadrul Directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului, privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie, trebuie interpretate în sensul că se opune afirmării vinovăţiei unei persoane în cadrul procedurilor judiciare atâta timp cât nu există o hotărâre definitivă de condamnare? IV. „Dispoziţiile art. 1 din Tratatul Uniunii Europene (TUE), art.10 TUE,art. 15 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene şi art.6 TUE trebuie interpretate în sensul că: dreptul de acces la informaţiile publice, inclusiv al persoanei juridice, este parte integrantă a principiilor generale de drept ale Uniunii Europene?”. Amână pronunţarea la data de 12 SEPTEMBRIE 2017. Pronunţarea se va face în condiţiile art.396 al.2 Cod procedură civilă. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 5 septembrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.09.2017Suspendă judecata potrivit art. 411 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă .
Incheiere suspendare din 13.06.2017