A******** A******* O********* R************** D********* A***
PetentAdmite cererea formulată de petenta Asociaţia Agricolă Ohaba, reprezentată prin preşedinte, Roman Gheorghe Viorel, şi în consecinţă: În baza disp. art.55 alin.1 lit. d din O.G nr.26/2000: Constată dizolvarea de drept a Asociaţiei Agricole Ohaba. Dispune numirea în calitate de lichidator a Cabinetului Individual de Insolvenţă Drăghici Gabriel Cristian, care va avea atribuţiile prevăzute de art.61-68 din OG nr.26/2000 şi va depune, în termen de două luni de la terminarea lichidării, la registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, bilanţul, registrul jurnal şi un memorandum privind operaţiunile de lichidare. Dispune înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ţinut la această instanţă a menţiunii privind dizolvarea asociaţiei şi numirea lichidatorului. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Făgăraş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12 octombrie 2017.
Incheiere finala dezinvestire din 12.10.2017