D****** I****
ReclamantS******** R******** D* T******** D* C******* B*****
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta D. I.E. în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A – Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Braşov. Anulează în parte decizia nr. BV1/721/23.10.2017, şi anume numai sub aspectul individualizării sancţiunii disciplinare, în sensul înlocuirii sancţiunii reducerii salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 2 luni cu sancţiunea avertismentului. Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară. Respinge restul pretenţiilor reclamantei, ca neîntemeiate. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 29 martie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 261/2018 din 29.03.2018Avand in vedere imposibilitatea constituirii completului de judecata, doamna asistent judiciar A.M.C. fiind in concediu medical, amana pronuntarea asupra sentintei pentru data de 29 martie 2018, termen la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.03.2018Amana pronuntarea asupra fondului pentru data de 22 martie 2018, termen pentru care partile au posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise si la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.03.2018