Dosar 4253/308/2017 din 29.12.2017

obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4253/308/2017
Data dosar:
29.12.2017
Instanta:
Judecătoria Sighișoara
Departament:
Civil_Penal_CC
Obiect:
obligaţie de a face
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.05.2018 la ora 08:30

    Complet: Complet 3
  • Admite cererea

    Admite acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantele orincz Anca Ramona şi Lorincz Zenovia în contradictoriu cu pârâţii B**** N****** şi B**** L******, şi-n consecinţă: Dispune obligarea pârâţilor să le permită reclamantelor accesul în curtea imobilului situat în Sighişoara, str. Târnavei nr. 21, jud.Mureş, în vederea executării lucrărilor de reparaţii, izolare, tencuit, văruit şi montat jgheaburi la imobilul proprietatea reclamantelor situat în Sighişoara, str. Târnavei nr. 23, jud.Mureş, lucrări care vor fi efectuate într-un interval de două săptămâni, în cazul în care vremea le va permite, iar în caz contrar intervalul de timp va fi de maxim o lună de zile. Dispune obligarea pârâţilor la păstrarea unei distanţe de un metru de casa reclamantelor , cu lemnele de foc stivuite. Dispune obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 1640 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamante. Cu apel în 340 zile de la comunicare. pronunţată în şedinţă publică azi, 23 mai 2018.

    Hotarare 686/2018 din 23.05.2018
  • Sedinta din data de 25.04.2018 la ora 08:30

    Complet: Complet 3
  • Amână cauza

    Amânarea cauzei în vederea administrării de probe.

    Incheiere de sedinta din 25.04.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD