M**** A***** P******
Intimat InculpatA************ J******** A F********* P****** B****
Intimat Parte civilăP******** D* P* L**** T********* B****
Reprezentant legalS***** R**** P*** A****** N******** D* A*********** F******
Intimat Parte civilăS* L****** I***** E***** S**
Intimat Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 421 pct. (2) lit. a) Cod procedură penală admite apelul declarat de P******** D* P* L**** T********* B**** împotriva sentinţei penale nr. 21 din 15 februarie 2017 pronunţate de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 4260/111/2015. Desfiinţează, în parte, sentinţa atacată şi rejudecând: Înlătură pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) Cod penal 1969 pe o durată de 2 ani aplicată inculpatului M**** A***** P****** ca fiind nelegal impusă pe lângă o pedeapsă principală de 1 an şi 4 luni închisoare faţă de dispoziţiile art. 65 alin. (1) Cod penal 1969. În baza art. 71 alin. (5) Cod penal 1969 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului M**** A***** P****** se suspendă şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) Cod penal 1969. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apel rămân în sarcina statului. Suma de 130 lei, onorariu par?ial pentru avocatul din oficiu Laza Melania (conform delegaţiei nr. 1309/2017 emisă de Baroul Bihor) se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Hotarare 322/2017 din 23.05.2017S-a admis cererea de amânare formulată de inculpatul intimat M**** A***** P******, care a soliciat termen în vederea pregătirii apărării şi a angajării unui avocat.
Incheiere de sedinta din 11.04.2017