Dosar 4272/112/2017 din 12.10.2017

calcul drepturi salariale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4272/112/2017
Data dosar:
12.10.2017
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
calcul drepturi salariale
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.05.2018 la ora 8:30

    Complet: C 4lm NCPC
  • Admite cererea

    Respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a judecăţii în baza art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 formulată de lichidatorul judiciar. Respinge ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii întemeiată pe necompetenţa instanţei de drept comun invocată de lichidatorul judiciar. Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul U.F.G. împotriva pârâtei SC R.S.SRL B.M., prin lichidator judiciar şi în consecinţă:- obligă pe debitorul aflat în faliment, să plătească reclamantului diferenţa de drepturi salariale cuvenite acestuia, determinată ca urmare a deducerii sumei nete de 8.415 lei achitată reclamantului cu titlu de drepturi salariale din suma totală la care este îndreptăţit reclamantul, rezultată din însumarea următoarelor drepturi: 1. salariul stabilit contractual pe luna decembrie 2016, datorat pentru cele 6 zile prestate în această lună; 2. salariul stabilit contractual pentru luna ianuarie 2017 + sporul de noapte de 25% din salariul de bază + 2 lei pentru cele 2 zile lucrate în repaus săptămânal + sporul de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru pentru ziua de 1 ianuarie 2017 lucrată + sporul de 75% din salariul de bază pentru munca suplimentară; 3. salariul stabilit contractual pentru luna februarie 2017 + sporul de noapte de 25% din salariul de bază + 1 leu pentru ziua lucrată în repaus săptămânal + sporul de 75% din salariul de bază pentru munca suplimentară; 4. salariul stabilit contractual pentru luna martie 2017 + sporul de noapte de 25% din salariul de bază + sporul de 75% din salariul de bază pentru munca suplimentară; 5. salariul stabilit contractual pentru luna aprilie 2017 + sporul de noapte de 25% din salariul de bază + 1 leu pentru ziua lucrată în repaus săptămânal + sporul de 75% din salariul de bază pentru munca suplimentară; 6. salariul stabilit contractual pentru luna mai 2017 + sporul de noapte de 25% din salariul de bază + 1 leu pentru ziua lucrată în repaus săptămânal + sporul de 75% din salariul de bază pentru munca suplimentară; 7. salariul stabilit contractual pentru luna iunie 2017 + sporul de noapte de 25% din salariul de bază + 2 lei pentru cele 2 zile lucrate în repaus săptămânal + sporul de 75% din salariul de bază pentru munca suplimentară; 8. salariul stabilit contractual pentru luna iulie 2017 + sporul de noapte de 25% din salariul de bază + 3 lei pentru cele 3 zile lucrate în repaus săptămânal + sporul de 75% din salariul de bază pentru munca suplimentară.Fără cheltuieli de judecată.Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.Pronunţată în ?edin?a publică din data de 29 mai 2018.

    Hotarare 649/2018 din 29.05.2018
  • Sedinta din data de 25.05.2018 la ora 8:30

    Complet: C 4lm NCPC
  • Amână cauza

    Preschimbă termenul de pronunţare a hotărârii judecătoreşti pentru data de 29 mai 2018, orele 14,00. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 mai 2018.

    Incheiere de sedinta din 25.05.2018
  • Sedinta din data de 14.05.2018 la ora 8:30

    Complet: C 4lm NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 28 mai 2018, orele 14:00.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.05.2018
  • Sedinta din data de 16.04.2018 la ora 8:30

    Complet: C 4lm NCPC
  • Amână cauza

    revenire adresă către lichidator;

    Incheiere de sedinta din 16.04.2018
  • Sedinta din data de 20.03.2018 la ora 14:00

    Complet: C 4lm NCPC
  • Amână cauza

    Stabileşte termen de judecată la data de 16 aprilie 2018, orele 8,30, termen la care se vor cita părţile, pârâta prin lichidatorul judiciar provizoriu.Se va efectua adresă lichidatorului judiciar provizoriu pentru a comunica instanţei din evidenţele angajatorului următoarele:1. din ce este compusă suma de 1360 lei virată reclamantului în contul de card la 21.02.2017 (alimentare efectuată de numitul R.Ş.I.) având în vedere că potrivit statului de plată depus la dosar reclamantului i s-ar fi cuvenit suma netă de 926 lei;2. din ce este compusă suma de 1290 lei virată reclamantului în contul de card la 22.03.2017 (alimentare efectuată de numitul M.A.) având în vedere că potrivit statului de plată depus la dosar reclamantului i s-ar fi cuvenit suma netă de 1066 lei;3. din ce este compusă suma de 2010 lei virată reclamantului în contul de card la 14.04.2017 (alimentare efectuată de numitul M.V.) având în vedere că potrivit statului de plată depus la dosar reclamantului i s-ar fi cuvenit suma netă de 1066 lei;4. din ce este compusă suma de 1565 lei virată reclamantului în contul de card la 23.05.2017 (alimentare efectuată de numitul M.A.) având în vedere că potrivit statului de plată depus la dosar reclamantului i s-ar fi cuvenit suma netă de 1066 lei;5. din ce este compusă suma de 1710 lei virată reclamantului în contul de card la 21.06.2017 (alimentare efectuată de numitul B.G.) având în vedere că potrivit statului de plată depus la dosar reclamantului i s-ar fi cuvenit suma netă de 1066 lei;6. din ce este compusă suma de 1660 lei virată reclamantului în contul de card la 21.07.2017 (alimentare efectuată de numitul R.Ş.I.) având în vedere că potrivit statului de plată depus la dosar reclamantului i s-ar fi cuvenit suma netă de 1066 lei;7. din ce sunt compuse sumele de 1465 lei şi de 245 lei virate reclamantului în contul de card la 22.08.2017 şi la 25.08.2017 (alimentări efectuate de numitul R.Ş.I.) având în vedere că potrivit statului de plată depus la dosar reclamantului i s-ar fi cuvenit suma netă de 1066 lei;8. dacă reclamantului i s-a achitat întreaga sumă datorată în luna decembrie 2016, având în vedere că din cuprinsul statului de plată rezultă că reclamantului i s-ar cuveni suma netă de 312 lei,iar din desfăşurătorul privind viramentele efectuate reclamantului în contul de card rezultă virarea unei sume de 240 lei la data de 23 ianuarie 2017 de numitul M.A.În cazul în care s-a achitat întreaga sumă de 312 lei se va preciza data la care s-a făcut plata, menţinându-se şi modalitatea efectivă a plăţii.9. care sunt sporurile de care a beneficiat reclamantul în perioada angajării sale 22.12.2016 – 31.07.2017,indicându-se fiecare spor, perioada acordării, cuantumul acestuia, având în vedere că prin întâmpinarea depusă la dosar angajatorul invocă plata sporurilor cuvenite reclamantului. În ipoteza în care reclamantul a beneficiat de sporuri (pentru munca prestată pe timp de noapte, în zilele de sărbători legale sau repaus săptămânal, peste programul normal de lucru) se va comunica numărul de ore pe lună prestate pe timp de noapte, numărul de ore pe lună prestate în zilele de sărbători legale sau de repaus săptămânal (sâmbăta şi/sau duminica);10. dacă la nivelul angajatorului a existat contract colectiv de muncă în perioada 22.12.2016 – 31.07.2017, în caz afirmativ urmând a se comunica o copie certificată pentru conformitate cu originalul;11. cât reprezintă sporul de weekend prevăzut în contractul individual de muncă al reclamantului la lit. J pct. 2 lit. a, având în vedere că menţiunea făcută olograf este greu lizibilă;12. când se acordă şi cum se determină sporul de weekend prevăzut contractual;13. dacă angajatorul a avut sau nu cunoştinţă de pontajele depuse la dosar de reclamant (f. 7 – 15, care se comunică ataşat).Se va efectua adresă Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureş pentru a comunica instanţei sesizarea formulată de reclamant, înregistrată sub nr. 10531/13.09.2017, înscrisurile care au stat la baza acesteia şi rezultatul controlului efectuat în limitele de competenţă la agentul economic SC Rayd Security SRL Baia Mare, control menţionat în răspunsul comunicat reclamantului înregistrat sub nr. 10531/SCRM/2.10.2017.Se va efectua adresă Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud pentru a comunica instanţei următoarele:1. dacă reclamantul a prestat activitate ca agent de pază în beneficiul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, în calitate de angajat al SC Rayd Security SRL Baia Mare, în caz afirmativ comunicându-se:a.perioada în care reclamantul a prestat activitate;b. pontajul lunar întocmit, precizând dacă aceste pontaje au fost sau nu comunicate angajatorului;c. numărul total de ore prestate lunar de reclamant, indicând câte ore pe lună au fost prestate pe timp de noapte, cât ore s-au prestat în zilele de sărbători legale sau de repaus săptămânal (sâmbăta şi/sau duminica);d. cine întocmea pontajul lunar, respectiv dacă acesta era supus verificării şi semnării de conducătorul unităţii în cadrul căreia s-a prestat activitatea de pază.

    Incheiere de sedinta din 20.03.2018
  • Sedinta din data de 07.03.2018 la ora 8:30

    Complet: C 4lm NCPC
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 20.03.2018, orele 14:00.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.03.2018
  • Sedinta din data de 07.02.2018 la ora 8:30

    Complet: C 4lm NCPC
  • Amână cauza

    Adresă către lichidatorul pârâtei.

    Incheiere de sedinta din 07.02.2018
  • Sedinta din data de 10.01.2018 la ora 8:30

    Complet: C 4lm NCPC
  • Amână cauza

    Adresă către pârâtă;citată pârâta prin administrator judiciar.

    Incheiere de sedinta din 10.01.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD