S* E** B******* S**
Intimat ReclamantO***** I** A***
Apelant PârâtRespinge apelul declarat de apelantul– pârât O***** I** A***, împotriva sentinţei civile nr. 327/01.03.2017, pronunţată de Judecătoria Reşiţa, în dosarul nr. 4274/290/2016, în contradictoriu cu intimata - reclamanta S* E** B******* S**. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţa publică din 29 ianuarie 2018.
Hotarare 60/2018 din 29.01.2018Amână pronunţarea pentru data de 29.01.2018, în vederea depunerii de concluzii scrise.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.01.2018Înaintarea cererii de reexaminare împotriva modalităţii de stabilire a taxei judiciare de timbru, formulată de apelantul–pârât O***** I** A***, preşedintelui Secţiei a II a CAF, în vederea rezoluţionării acesteia şi stabilirea completului de judecată pentru soluţionării cererii de reexaminare. Totodată, încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de apelantul-pârât, în vederea angajării unui apărător. Acordă termen în cunoştinţă intimatei- reclamantă SC Eco Bau –Parc SRL. Recitarea apelantului-pârât O***** I** A***. Amână judecata cauzei la data de 22 ianuarie 2018, termen pentru când intimatei- reclamantă are termen în cunoştinţă şi se va recita apelantul–pârât Pronunţată în şedinţa publică din 27 noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 27.11.2017