Ţ*** M****
InculpatI.1. În baza art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă inculpatul ŢM (cu d.p), la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 26 Cod penal din 1968 rap. la art. 132 din Legea nr 78/2000 (forma în vigoare anterior datei de 1 februarie 2014 ), raportat la art. 248 Cod penal din 1968, cu reţinerea art. 74 alin.1lit. a şi art. 76 alin.1 lit. d Cod penal 1968 şi cu aplicarea art. 5 Cod penal. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului, pe durata prevăzută de acest articol, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a doua şi lit. b Cod penal din 1968. 2. În baza art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă inculpatul ŢM (cu d.p), la pedeapsa de 1.000 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. art. 290 alin.1 din Codul penal din 1968, cu reţinerea art. 74 alin.1 lit.a şi art. 76 alin.1 lit. e teza finală Cod penal 1968 şi cu aplicarea art. 5 Cod penal. 3. În baza art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă inculpatul ŢM, (cu d.p), la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 289 alin.1 Cod penal din 1968, cu reţinerea art. 41 alin.2, 74 alin.1 lit.a şi art. 76 alin.1 lit. e Cod penal 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului, pe durata prevăzută de acest articol, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a doua şi lit. b Cod penal din 1968 II. 1. În baza art. 33 lit.a şi b Cod penal coroborat cu art. 34 alin.1 lit.d şi e Cod penal, contopeşte cele trei pedepse aplicate inculpatului, în pedeapsa închisorii cea mai grea, aceea de 1 an şi 6 luni închisoare. 2. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului, pe durata prevăzută de acest articol, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a doua şi lit. b, Cod penal. III. În baza art 5 Cod penal coroborat cu. 81 alin.1 şi 2 şi art. 82 alin.2 din Codul penal din 1968, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni – termen care se compune din durata pedepsei ( 1 an şi 6 luni) la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. În baza art. 5 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 din Cod penal din 1968 privind cauzele de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza 5 Cod penal raportat la art. 71 alin.5 din Codul penal din 1968, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. IV. Constată ca acţiunea civilă exercitată împotriva inculpatului face obiectul dosarului nr. 356/102/2016, din care s-a disjuns prezenta cauză. V. În baza prevederilor art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 550 lei , reprezentând o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză ( 250 lei RON pentru faza de urmărire penală şi 300 lei în faza de judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei pentru inculpa şi pentru procuror. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05 decembrie 2017.
Hotarare 175/2017 din 05.12.2017amana pronun?area pentru data de 05.12.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.11.2017stabileşte termen pentru pronunţare şi deliberare la data de 29.11.2017
Incheiere de sedinta din 15.11.2017