V****** I****
InculpatÎn baza art. 396, alin. 1 şi 4 C.pr.pen. raportat la art. 83 C.pen. stabileşte în sarcina inculpatului V****** I****, română, studii medii, căsătorit, 2 copii minori, fără antecedente penale, pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art. 336, alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 396, alin. 10 C.pr.pen. În baza art. 83 C.pen., amână aplicarea pedepsei închisorii astfel stabilită, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 82 C.pen., ce urmează a se calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85, alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul V****** I**** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 86, alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85, alin.1 lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probaţiune Neamţ. În baza art. 85, alin. 2, lit. g C.pen. interzice inculpatului V****** I**** să conducă orice categorie de autovehicule pentru o perioadă de 3 luni, de la data rămânerii definitive a prezentei. În temeiul art. 86, alin. 2 C.pen. verificarea modului de îndeplinire a obligaţiei prevăzută de art. 85, alin. 2, lit. g C.pen. se va efectua de către I.P.J. Neamţ – Serviciul Poliţie Rutieră, care are obligaţia de a sesiza Serviciul de Probaţiune Neamţ cu privire la orice încălcare a acesteia. În temeiul art. 85, alin. 2, lit. b C.pen., impune inculpatului V****** I**** să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 de zile în cadrul primăriei din localitatea unde locuieşte, respectiv în cadrul Primăriei Timişeşti sau Tg. Neamţ, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art. 86, alin. 2 C.pen., supravegherea executării obligaţiilor prevăzute de art. 85, alin. 2, lit. b C.pen. se va efectua de către Serviciul de Probaţiune Neamţ. În temeiul art. 90, alin. 1 C.pen., inculpatului V****** I**** nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supus niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare. Potrivit art. 404, alin. 3 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului V****** I**** asupra dispoziţiilor art. 88 C.pen., în sensul revocării amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Ia act ca inculpatul V****** I**** a fost asistat de aparator ales. În temeiul art. 272 C.pr.pen. şi art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă pe inculpatul la plata către stat a sumei de 490 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300 lei aferentă urmăririi penale şi suma de 100 lei în cursul judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.10.2018,.
Hotarare 232/2018 din 19.10.2018În temeiul dispoziţiilor art. 391 alin. 1 Cod procedură penală stabileşte termen pentru pronunţarea în cauză la data de 19.10.2018. Pronunţată în şedinţa publică , azi, 10.10.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2018Pentru a se emite mandat de aducere pentru inculpat, amână judecarea cauzei la data de 10.10.2018.
Incheiere de sedinta din 27.06.2018Acordă termen la data de 27.06.2018 ora 8.30 pentru a se prezenta inculpatul în instanţă în vederea apelării la procedura simplificată a recunoaşterii.
Incheiere de sedinta din 18.04.2018