R***** P**** C*****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite cererea de îndreptarea erorii materiale. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa civilă nr. 1992/07.03.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr. 42992 în sensul că „ (…)valorificarea veniturilor salariale evidenţiate în adeverinţa nr. AB94/25.08.2015 eliberată de SC ARHITEC SRL, pentru perioada 29.03.1980-30.11.1981” şi nu „ (…)valorificarea veniturilor salariale evidenţiate în adeverinţa nr. AB94/25.08.2015 eliberată de SC ARHITEC SRL, pentru perioada 19.03.1980-30.11.1981”, cum greşit s-a consemnat. Cu drept de apel în 30 zile de la pronunţare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 05.09.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 05.09.2018Admite în parte acţiunea. Obligă pârâta să emită o decizie, prin care sa recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantului, începând cu data de 27.07.2017, cu valorificarea şi a veniturilor suplimentare reprezentând venituri din obligaţii, acord, prime, compensaţii, ore suplimentare, alte venituri, ajutor social, spor tehnic, atestate de adeverinţa nr. 4089/15.06.2017 eliberată de SC TURBOMECANICA SA, pentru perioada 03.12.1981-01.04.2001, precum şi valorificarea veniturilor salariale evidenţiate în adeverinţa nr. AB94/25.08.2015 eliberată de SC ARHITEC SRL, pentru perioada 19.03.1980-30.11.1981, prin înlocuirea cu veniturile deja valorificate. Respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către reclamant a diferenţei dintre pensia cuvenită conform prezentei sentinţe şi pensia efectiv încasată, începând cu data de 27.07.2017 la zi. Cu drept de apel în 30 de zile, cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurări Sociale, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată, azi 07.03.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1992/2018 din 07.03.2018Amână pronunţarea la data de 07.03.2018. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.02.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.02.2018Amână pronunţarea la data de 21.02.2018. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.02.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.02.2018