Dosar 4301/112/2017 din 18.10.2017

contestaţie act administrativ fiscal


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4301/112/2017
Data dosar:
18.10.2017
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA a II-a CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
contestaţie act administrativ fiscal
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.11.2018 la ora 10:00

    Complet: C2* CA- NCPC
  • Respinge cererea

    Respinge, ca nefondată, acţiunea în contencios administrativ şi fiscal, ulterior modificată, formulată de reclamanta Societatea Interextraplast SRL, în insolvenţă, prin administrator judiciar Cabinet individual de insolvenţă Ioja Paula Sabina în contradictoriu cu pârâtele A************ J******** A F********* P****** B************** şi D******* G******* R******** A F********* P****** C**********. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, sub sancţiunea nulităţii, conform art.490 alin.1 din Codul de procedură civilă.Pronunţată astăzi, 2 noiembrie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, conform art.396 alin.2 Cod procedură civilă.

    Hotarare 523/2018 din 02.11.2018
  • Sedinta din data de 19.10.2018 la ora 10:00

    Complet: C2* CA- NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 2.11.2018

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.10.2018
  • Sedinta din data de 05.10.2018 la ora 10:00

    Complet: C2* CA- NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 19.10.2018

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.10.2018
  • Sedinta din data de 20.09.2018 la ora 9:00

    Complet: C2* CA- NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 5.10.2018

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.09.2018
  • Sedinta din data de 07.06.2018 la ora 9:00

    Complet: C2* CA- NCPC
  • Amână cauza

    Termen studiu acte

    Incheiere de sedinta din 07.06.2018
  • Sedinta din data de 29.03.2018 la ora 9:00

    Complet: C2* CA- NCPC
  • Amână cauza

    Termen depunere înscrisuri

    Incheiere de sedinta din 29.03.2018
  • Sedinta din data de 01.03.2018 la ora 9:00

    Complet: C2* CA- NCPC
  • Amână cauza

    TErmen comunicare completare acţiune

    Incheiere de sedinta din 01.03.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD