Dosar 4302/62/2017 din 24.07.2017

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4302/62/2017
Data dosar:
24.07.2017
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.03.2020 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Fond

    În temeiul art. 174 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, Dispune închiderea procedurii falimentului faţă de debitorul SC BERE VGS SRL. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art. 180 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidator şi pe celelalte persoane participante la procedură de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. Încuviinţează plata remuneraţiei lichidatorului judiciar NACORNIC SPRL, în sumă de 5950 lei, inclusiv tva, reprezentând onorariul şi 100,90 lei cheltuieli, ce urmează a fi suportată din fondul de lichidare. Autorizează creditorii pentru executarea Sentinţei civile nr. 629/sind/09.05.2019 pronunţată de Tribunalul Braşov, în dosarul nr. 4302/62/2017 A1, privind pe administratorul debitoarei. În temeiul art. 179 din Legea nr.85/2014, Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi tuturor creditorilor prin publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Braşov, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.03.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.396 alin 2 CPC.

    Hotarare 200/2020 din 12.03.2020
  • Sedinta din data de 05.03.2020 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână pronunţarea

    Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 12.03.2020

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.03.2020
  • Sedinta din data de 20.02.2020 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 5.03.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.02.2020
  • Sedinta din data de 03.10.2019 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a acţiunii de atragere a răspunderii patrimoniale şi pentru citarea părţilor în vederea discutării propunerii lichidatorului judiciar de închidere a procedurii, acordă termen la data de 20.02.2020.

    Incheiere de sedinta din 03.10.2019
  • Sedinta din data de 09.05.2019 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei şi pentru soluţionarea irevocabilă a acţiunii de atragere a răspunderii patrimoniale, acordă termen la data de 3.10.2019.

    Incheiere de sedinta din 09.05.2019
  • Sedinta din data de 17.01.2019 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea acţiunii de atragere a răspunderii patrimoniale, ce face obiectul dosarului asociat 4302/62/2017/a1, stabileşte termen de judecată la data de 9.05.2019.

    Incheiere de sedinta din 17.01.2019
  • Sedinta din data de 27.09.2018 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru oportunitatea promovării unei acţiuni de atragere a răspunderii patrimoniale, acordă termen de judecată la data de 17.01.2019.

    Incheiere de sedinta din 27.09.2018
  • Sedinta din data de 07.06.2018 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Admite cererea administratorului judiciar şi în consecinţă: Constată că debitorul se află în stare de insolvenţă şi în situaţia prevăzută de art. 145 lit. A din Legea privind procedura insolvenţei, nr. 85/2014. În temeiul art.145 lit. A din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune începerea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitorului SC BERE VGS SRL. În temeiul art. 145 alin 2 lit. c din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune confirmarea lichidatorului judiciar NACORNIC SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.63 şi următoarele din lege. În temeiul art. 145 alin. 2 lit. a din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Fixează termenul maxim de predare a gestiunii către lichidatorul, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii la 18.06.2018. Dispune predarea către lichidator, în termen de 10 zile de la pronunţarea prezentei, a tabelului definitiv al creanţelor şi a listei creanţelor născute în cursul procedurii. Dispune ca lichidatorul judiciar desemnat să procedeze la notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor creanţelor născute în cursul procedurii la 26.07.2018. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 16.08.2018. Contestaţiile vor fi depuse la tribunal în termen de 7 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului suplimentar de creanţe. Fixează termenul pentru afişarea tabelului definitiv consolidat la 30.08.2018. În temeiul art. 113 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Stabileşte termen de control la 27.09.2018. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 7.06.2018.

    Hotarare intermediara 814/2018 din 07.06.2018
  • Sedinta din data de 24.05.2018 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 7.06.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.05.2018
  • Sedinta din data de 17.05.2018 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 24.05.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.05.2018
  • Sedinta din data de 22.02.2018 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru discutarea propunerii de trecere la procedura simplificată a falimentului debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 22.02.2018
  • Sedinta din data de 29.11.2017 la ora 09:00

    Complet: CI4-CC
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de administratorul judiciar NACORNIC SPRL. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în sentinţa civilă nr.1349/SIND/16.11.2017 pronunţată în dosarul nr. 4302/62/2017 al Tribunalului Braşov, în sensul că aliniatul 4 din dispozitivul sentinţei va avea următorul conţinut: „Desemnează provizoriu administrator judiciar pe NACORNIC SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr.85/2014, cu un onorariu provizoriu de 399 lei lunar, exclusiv TVA.” Îndreptarea se va efectua în toate exemplarele hotărârii şi face parte integrantă din aceasta. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare. Dată în Camera de Consiliu şi citită în şedinţa publică, azi 29 noiembrie 2017.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 29.11.2017
  • Sedinta din data de 16.11.2017 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Admite cererea formulată de creditoarea AJFP Braşov, având ca obiect deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei SC BERE V.G.S. SRL şi în consecinţă: În baza art. 71 alin 1 din Legea nr. 85/2014, constată ca debitoarea este în stare de insolvenţă. Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei SC BERE V.G.S. SRL. Desemnează provizoriu administrator judiciar pe NACORNIC SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din legea 85/2014, cu un onorariu provizoriu de 200 lei lunar. În baza art. 71, art. 99 şi art. 100 din Legea nr. 85/2014, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare. In baza art. 99 alin 3 din Legea 85/2014, notificarea se va realiza conform Codului de Procedură Civilă şi se va publica într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. În baza art. 100 alin 1 din Legea nr. 85/2014, Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţe la data de 28.12.2017. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, înregistrarea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la data de 25.01.2018. Fixează termenul limită pentru întocmirea, înregistrarea şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor la data de 22.02.2018. Fixează prima şedinţă a adunării creditorilor la data de 30.01.2018 şi dispune ca administratorul judiciar să convoace creditorii debitorului, în baza art.92 alin 1 din Legea nr.85/2014. Dispune ca în termen de 20 de zile de la desemnare, administratorul judiciar să întocmească un raport prin care să se propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie din procedura generală, în baza art. 101 alin 1 din Legea nr.85/2014. Dispune ca în termen de 60 de zile de la data deschiderii procedurii, administratorul judiciar să procedeze la inventarierea tuturor bunurilor din averea debitorului, în baza art. 82 alin 1 din Legea nr. 85/2014. Dispune ca, în termen de maximum 10 zile de la data notificării prezentei, debitorul să depună la dosar toate documentele şi informaţiile, sub sancţiunea ridicării dreptului de administrare. În baza art. 76 din Legea nr.85/2014, Dispune comunicarea prezentei hotărâri către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului declarat la registrul corespunzător şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. Administratorul judiciar va respecta dispoziţiile art. 58 şi următoarele din Legea 85/2014. În baza art. 39 alin. 3 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea de către debitor şi/ sau administratorul judiciar a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. Obligă debitoarea la plata sumei de 14,57 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către creditoarea AJFP Braşov. Stabileşte termen de control la 22.02.2018, Sala T5, ora 9,00. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi,16.11.2017.

    Hotarare intermediara 1349/2017 din 16.11.2017
  • Sedinta din data de 14.09.2017 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru citarea debitoarei prin publicitate lărgită prin grija creditoarei, cu menţiunea prevăzută de art.33 alin.2 din Legea nr.85/2006, la sediul cunoscut, potrivit relaţiilor ORC,pe portalul instanţei şi prin afişare la uşa instanţei prin grija grefierului, acordă termen la data de 16.11.2017.

    Incheiere de sedinta din 14.09.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD