S*** L****
ReclamantL***** T********* M****** Ş* S****** B****
PârâtAdmite acţiunea formulată de către reclamantul SINDICATUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR „Prof. Ion Neacşu” Buzău în numele membrului de sindicat FILIP FLORENTINA în contradictoriu cu pârâta ŞCOALA GIMNAZIALĂ MAXENU, având ca obiect despăgubiri. Obligă pârâtul să plătească reclamantei S*** L**** dobânda legală aferentă drepturilor salariale acordate potrivit titlurilor executorii reprezentate de sentinţele civile nr.1191/02.12.2009 pronunţată de Tribunalul Buzău Secţia I Civilă în dosarul nr.4927/114/2009 şi nr. 369/07.03.2012 pronunţată de Tribunalul Buzău Secţia I Civilă în dosarul nr. 2083/114/2010, începând cu 14.12.2014 şi până la achitarea integrală a drepturilor salariale. . Executorie de drept. Cu drept de a formula apel la Curtea de Apel Ploieşti în termen de 10 zile de la comunicare, apelul urmând a fi depus, sub sancţiunea nulităţii, la Tribunalul Buzău.
Hotarare 347/2018 din 15.02.2018