Dosar 4317/102/2017 din 20.11.2017

contestaţie decizie de sancţionare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4317/102/2017
Data dosar:
20.11.2017
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de sancţionare
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.03.2018 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Admite cererea

    Admite actiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul Apă Canal Aquaserv Tîrgu Mures – Sucursala Sighisoara (cu datele de identificare) în numele si pe seama membrului de sindicat M.L.(cu CNP si cu dom.), în contradictoriu cu pârâta S.C. Compania Aquaserv S.A. (cu datele de identificare si cu sediul). Anulează decizia nr. 433/18.10.2017, emisă de pârâtă. Dispune repunerea părtilor în situatia anterioară emiterii deciziei mai sus mentionate. Obligă pârâta la plata membrului de sindicat a sumelor retinute din salariu cu titlu de sanctiune disciplinară. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1800 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mures. Pronuntată azi, 29.03.2018, prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin intermediul grefei instantei.

    Hotarare 276/2018 din 29.03.2018
  • Sedinta din data de 21.03.2018 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Amână pronunţarea

    -amânarea pronuntării in cauză pentru data de 29 martie 2018, în vederea legalei constituiri a completului de judecată, termen la care solutia va fi pusa la dispozitia părtilor prin intermediul grefei instantei;

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.03.2018
  • Sedinta din data de 06.03.2018 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Amână pronunţarea

    -amână pronuntarea în cauză pentru data de 21 martie 2018, termen până la care părtile au posibilitatea să depună la dosarul cauzei concluzii scrise si la care solutia va fi pusa la dispozitia păr?ilor prin intermediul grefei instantei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.03.2018
  • Sedinta din data de 20.02.2018 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Amână cauza

    termen pentru depunerea înscrisurilor încuviin?ate

    Incheiere de sedinta din 20.02.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD