T**** M*******
InculpatÎn temeiul art.295 alin.1 C.p. rap. la art.308 in referire la 309 C.p. cu aplic. art.5 C.p. condamnă pe inculpata TUDOR MARIOARA (cu date), la pedeapsa de 3 (trei) ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare. În temeiul art. 67 alin. 2 C.p. ?i art. 295 alin. 1 C.p. aplică inculpatei pe lângă pedeapsa principală şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), g) şi k) C.p., respectiv exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a ocupa funcţia ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (aceea de administrator, asociat sau reprezentant legal al unei societati comerciale, a unei intreprinderi individuale sau cooperative mestesugaresti), precum ?i a dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, care se va executa pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, conform art. 68 alin. 1 lit. b C.p. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b), g) şi k) C.p. interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a ocupa funcţia ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii(aceea de administrator, asociat sau reprezentant legal al unei societati comerciale, a unei intreprinderi individuale sau cooperative mestesugaresti), precum ?i a dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, care se va executa în măsura în care pedeapsa închisorii va deveni executabilă. În temeiul art. 91 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.p. În temeiul art. 93 alin. 1 C.p. obligă pe inculpata TUDOR MARIOARA ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucuresti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. d) C.p. impune condamnatei să execute următoarea obligaţie: să urmeze un program de reintegrare sociala derulat de serviciul de probatiune. În temeiul art. 93 alin. 3 C.p., pe parcursul termenului de supraveghere inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 zile în cadrul Administratiei Domeniului Public, sector 3, Bucuresti sau în cadrul Arhipiescopiei Bucurestilor. În temeiul art. 404 alin. 2 C.p.p., atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 alin. 1 C.p., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Ia act de faptul ca persoana vatamata Societatea Cooperativa Mestesugareasca „Mobila si Tapiterie” nu s-a constituit parte civila in cauza. In baza art.397 alin.1 C.p.p. in referire la art.20 alin.4 C.p.p. respinge actiunea civila exercitata membrii Cooperativei Mestesugaresti „Mobila si tapiterie”, in persoana numitilor COJOCARU MIHAI, PLEŞEA FLOREA, ENE ALEXANDRU, POPA MIHAI-CRISTIAN, ADRIANA MARIAN, ILIE IONEL, MUNTEANU VASILE, NICOLAE DORINA, BOBENCHI EMIL, CHIRU MARIAN-NICOLAE, CRĂCIUNESCU ELENA, IANCU AURELIAN, BELEA CONSTANTIN-ADRIAN, MATEI STELIAN, NEACŞU SAFTA, PENEA VIRGIL-MITICĂ, PANAITOF DANIELA, CHIŢU FLOREA, ca nefondata. In baza art.404alin.4 lit.a C.p.p. in referire la art.72 C.p. deduce perioada retinerii de la 27. 06. 2016 la 28. 06. 2016. In baza art.404 alin.4 lit. c C.p.p. mentine masurile asiguratorii dispuse prin ordonanta nr.5948/P/2013 din data de 27.06.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucure?ti, după cum urmează: --imobil înscris în cartea funciară nr.100683 a Oficiului de Cadastru ?i Publicitate Imobiliară Ilfov, imobil situat pe raza localită?ii Pantelimon, jud. Ilfov, …, estimat la o valoare totală de 252.411,5 Euro, compus din teren în suprafa?ă de 1.100 m2 ?i construc?ii având o suprafa?ă construită desfă?urată de 346,5 m2 (conform autoriza?iei de construire nr.18/2011) compus din imobil P+1 ?i garaj + subsol – terenul cu o valoare de 100.000 Euro/m2 = 110.000 Euro ( conform site-ului www.anuntul.ro), iar imobilul cu o valoare de 411 Euro/m2 = 142.411,5 Euro (conform Ghidul privind valorile orientative ale proprietatilor imobiliate din Jud. Ilfov); --imobil înscris în cartea funciară nr.218434-C1-U81 a Oficiului de Cadastru ?i Publicitate Imobiliară Bucure?ti, imobil situat în localitatea Bucure?ti, sector 3, …, compus din 3 (trei) camere, suprafa?ă utilă 97,00 m2 – cu o valoare estimată de 140.000 Euro ( conform site-ul imobiliare.ro); --imobil înscris în cartea funciară nr.217701-C1-U5 a Oficiului de Cadastru ?i Publicitate Imobiliară Bucure?ti, imobil situat în localitatea Bucure?ti, sector 3, …, compus din 3 (trei) camere, suprafa?ă utilă 72,00 m2 – cu o valoare estimată de 110.000 Euro (conform site-ul imobiliare.ro); --asupra unui nr. de 7000 păr?i sociale, în valoare de 70.000 lei, de?inute de inculpată, reprezentând o cotă de 18,49%, din păt?ile sociale ale SOCIETATEA COOPERATIVA MESTE?UGĂRESCĂ MOBILĂ ?I TAPI?ERIE – CIF RO3398610, cu sediul social declarat în mun. Bucure?ti, sector 5, Calea 13 Septembrie, nr.93-95, bl.83-85; In baza art.112 alin.1 lit.e C.p. dispune confiscarea sumei de 3.500. 000 lei ce a fost sustrasa din patrimoniul S.C.M. „Mobila si Tapiterie”, suma retrasa in numerar integral la data de 27. 12. 2010 de catre numitul Gheorghe Marius Iulian. In baza art.274 alin.1 C.p.p. obliga inculpata la plata sumei de 7000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronuntata in sedinta publica azi, 27. 11. 2020.
Hotarare 1406/2020 din 27.11.2020În baza disp. art. 391 alin. (2) C.p.p. stabileşte pronunţarea asupra fondului cauzei la data de 27 noiembrie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.11.2020În baza disp. art. 391 alin. (2) C.p.p. stabileşte pronunţarea asupra fondului cauzei la data de 20 noiembrie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.11.2020În baza disp. art. 391 alin. (2) C.p.p. stabileşte pronunţarea asupra fondului cauzei la data de 6 noiembrie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.10.2020În baza disp. art. 391 alin. (2) C.p.p. stabileşte pronunţarea asupra fondului cauzei la data de 23 octombrie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.10.2020În baza disp. art. 391 alin. (2) C.p.p. stabileşte pronunţarea asupra fondului cauzei la data de 14 octombrie 2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 septembrie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.09.2020Având nevoie de timp pentru a delibera, în baza disp. art. 391 alin. (1) C.p.p. pronunţarea se va face la data de 30 septembrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.09.2020Termen la data de 16 septembrie 2020, sala 239, ora 10:00, având în vedere imposibilitatea obiectivă de prezentare a inculpatei.
Incheiere de sedinta din 22.07.2020Termen la data de 22 iulie 2020, sala 239, ora 14:00, în vederea audierii inculpatei, dar şi pentru dezbateri.
Incheiere de sedinta din 24.06.2020In baza art. 43 alin. 2 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, precum si în baza Hotărârii nr. 53/2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti constată că prezenta cauză este SUSPENDATĂ DE DREPT.
Incheiere suspendare din 13.05.2020În temeiul art. 353, alin. 10 C.pr.pen., în vederea prevenirii infectării cu virusul COVID-19 şi cu respectarea hotărârii Preşedintelui Tribunalului Bucureşti din data de 11.03.2020, dispune preschimbarea termenului de judecată acordat pentru data de 13.05.2020, pentru când se menţin dispoziţiile dispuse anterior.
Rezolutie din 01.04.2020Având în vedere hotărârile Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Bucureşti nr. 2/21.01.2020, prin care s-a dispus suspendarea pe o perioadă nedeterminată a activităţii de judecată, începând cu data de 22.01.2020 şi nr. 4/03.02.2020, prin care s-a dispus menţinerea protestului până la data pronunţării deciziei de către Curtea Constituţională a României, va amâna cauza.
Incheiere de sedinta din 04.03.2020Având în vedere hotărârile Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Bucureşti nr. 2/21.01.2020, prin care s-a dispus suspendarea pe o perioadă nedeterminată a activităţii de judecată, începând cu data de 22.01.2020 şi nr. 4/03.02.2020, prin care s-a dispus menţinerea protestului până la data pronunţării deciziei de către Curtea Constituţională a României, dispune amânarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 05.02.2020acordă termen la data de 05.02.2020, ora 12:00, pt administrarea probatoriului încuviinţat
Incheiere de sedinta din 08.01.2020acordă termen la data de 08.01.2020, ora 11:00, pt administrarea probatoriului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 11.12.2019Stabileşte termen în vederea administrării probatoriului încuviin ţat a data de 11.12.2019, ora 13:00, sala 239.
Incheiere de sedinta din 13.11.2019acordă termen pt când se vor cita cu mandat de aducere martorii care nu s-au prezentat la termenul de astăzi. Se vor cita conform procedurii obişnuite următorii 7 martori din dispozitivul rechizitoriului.
Incheiere de sedinta din 16.10.2019acordă termen pt administrarea probei cu martori.
Incheiere de sedinta din 18.09.2019acordă termen pt citarea următorilor 10 martori din dispozitivul rechizitoriului.
Incheiere de sedinta din 26.07.2019Acordă termen la data de 26.07.2019, ora 11:00, sala 239, în vederea continuării cercetării judecătoreşti, pt când se vor cita 5 martori din rechizitoriu.
Incheiere de sedinta din 19.06.2019Acordă termen la data de 19.06.2019, ora 11:00, sala 239, în vederea continuării cercetării judecătoreşti, pt când se vor cita următorii 7 martori din rechizitoriu.
Incheiere de sedinta din 05.06.2019Rectifica incheierea de sedinta de la termenul anterior de judecata in sensul ca se procedeaza la acest termen la audierea martorilor citati iar nu la reaudierea acestora, cum din eroare s-a consemnat. AMANA CAUZA pentru continuarea cercetarii judecatoresti cu citarea urmatorilor cinci martori dispusi prin incheierea de sedinta.
Incheiere de sedinta din 08.05.2019Pentru adm. probatoriului - amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 08.05.2019, ora 09:00, sala 239, CF5 (p).
Incheiere de sedinta din 27.03.2019În vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată - amana cauza la data de 27.03.2019, sala 239, ora 10:00.
Incheiere de sedinta din 13.02.2019Pentru adm. probatoriului - amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 13.02.2019, ora 13:00, CF5(p), sala 243.
Incheiere de sedinta din 16.01.2019Pentru adm. probatoriului - amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 16.01.2019, ora 10:00, completul CF5, sala 239.
Incheiere de sedinta din 05.12.2018Pentru adm. probatoriului - amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 05.12.2018, ora 12:00, completul CF5, sala 239.
Incheiere de sedinta din 07.11.2018Pentru adm. probatoriului - amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 07.11.2018, ora 12:00, completul CF5, sala 239.
Incheiere de sedinta din 10.10.2018Amana cauza la data de 10.10.2018, sala 239, orele 11:00, sala 239 - pentru cand se emite adresa catre persoana vătămată.
Incheiere de sedinta din 12.09.2018