M******* S**** P**** S**
CreditorE** I******** Ş* D********* S**
DebitorAdmite cererea . În temeiul art 1064 alin 1 C.pr.civ dispune restituirea cauţiunii în cuantum de 9013,60 lei consemnată la dispoziţia instanţei de M******* S**** P**** S** cu recipisa nr. 1180972/1 din 20.11.2017. Cu recurs în termen de 30zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată azi, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 12.02.2019Încheiere 29.01.2019 Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea cauzei la data de 12.02.2019, pentru când stabileşte că pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.01.2019, la Tribunalul Specializat Argeş
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2019Dosar nr. 435/1259/2017 23.01.2018 HOTARASTE: Respinge exceptia de netimbrare, ca neîntemeiată. Respinge exceptia de nulitate a cererii introductive, ca neîntemeiată. Respinge exceptia lipsei dovezii calităţii de reprezentant cu privire la semnatarul cererii privind deschiderea procedurii insolvenţei, ca neîntemeiată. Respinge exceptia de prematuritate, ca neîntemeiată. Respinge cererea formulata de creditoarea M******* S**** P**** S**, în contradictoriu cu debitoarea EFI INGINERIE SI DEZVOLTARE SRL, privind deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei, ca neîntemeiată. Respinge contestaţia formulată de debitoarea EFI INGINERIE SI DEZVOLTARE SRL, în contradictoriu cu creditoarea M******* S**** P**** S**, ca fiind rămasă fara obiect. Cu cale de atac numai apelul în termen de 7 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată în şedinţa publică de la, 23.01.2018
Hotarare 61/2018 din 23.01.2018Amână pronunţarea la 23.01.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2018Încuviinţează cererea apărătorului creditoarei prin care solicită amânarea pentru a depune dovada consemnării cauţiunii, întrucât termenul de 5 zile în care trebuia consemnată cauţiunea nu s-a împlinit cât timp încheierea privind stabilirea cauţiunii a fost comunicată creditoarei la data 16.11.2017. În raport de art 82, stabileşte termen la data de 16.01.2018 pentru când pune în vedere creditoarei prin apărător să facă dovada calităţii de reprezentant a semnatarului cererii, în sensul de a depune la dosar, potrivit art 151 C.proc.civ. extras din registrul public în care este menţionată împuternicirea semnatarului cererii, dar şi cererea acestuia, în calitate de administrator al societăţii, prin care certifică faptul că a semnat cererea de chemare în judecată. Se comunică întâmpinarea debitoarei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 21.11.2017Dosar nr 435/1259/2017 31.10.2017 ÎNCHEIERE Admite cererea debitoarei EFI INGINERIE SI DEZVOLTARE SRL, în contradictoriu cu creditoarea MUNTENIA SOLAR PARK SRL, privind stabilirea cauţiunii necesară discutării cererii privind deschiderea procedurii insolvenţei. Stabileşte cauţiune în sarcina creditorului MUNTENIA SOLAR PARK SRL, în cuantum de 9013,60 lei, reprezentând 10% din valoarea creanţei invocate şi se pune în vedere creditorului să consemneze cauţiunea stabilită, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei măsuri, la CEC Bank SA sau la orice altă instituţie de credit care efectuează astfel de operaţiuni, la dispoziţia instanţei şi să depună la dosar dovada consemnării, sub sancţiunea respingerii cererii de deschidere a procedurii. Cu cale de atac odată cu hotararea prin care se va dispune asupra cererii privind deschiderea procedurii. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31.10.2017
Incheiere de sedinta din 31.10.2017Amână pronunţarea la 31.10.2017 pe cererea de plată cauţiune.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.10.2017