T******** D******
ReclamantT******** I**** M*****
ReclamantP***** A******
PârâtAdmite excepţia perimării invocată din oficiu. Constată perimată cererea formulată de reclamantul GHELNER T******** D****** şi T******** I**** M***** în contradictoriu cu pârâta P***** A******, având ca obiect hotărâre care să ţină loc de act autentic. Cu drept de a formula recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea se va depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 16.01.2019.
Hotarare 53/2019 din 16.01.2019dispune emiterea unei adrese către DEPABD pentru comunicrea unei fişe de evidenţă a pârâtei
Incheiere de sedinta din 19.12.2018Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei. Menţine suspendarea.
Incheiere suspendare din 31.01.2018În baza art. 242 Cod procedură civilă, suspendă judecata cauzei. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi 11.10.2017.
Incheiere suspendare din 11.10.2017Continuă procedura. Emite o comunicare către reclamanţi să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 130 lei în termen de 10 zile, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată.
Incheiere de sedinta din 24.05.2017