R******** E******
Reprezentant legal Parte responsabilă civilmenteM******* G*******
InculpatR******** A******** Ş*****
InculpatD*** N******
Parte civilăS******* C***** D* U****** B******* A***** B********
Parte civilăÎn baza art. art. 195 C.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., art.396 al.10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul M******* G******* la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, la data de 16.09.2017, în dauna victimei Dinu Georgel. În baza art.67 al.2 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a, b, f, h şi k C.pen. pe o durată de 2 ani. În baza art.65 al.1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a, b, f, h şi k C.pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 195 C.pen. cu referire la art.113 C.pen., 114 alin.1 lit.b şi art.125 al.1 C.pen., aplică inculpatului minor R******** A******** Ş***** măsura educativă a internării într-un centru de detenţie, pe o perioadă de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, la data de 16.09.2017, în dauna victimei Dinu Georgel. În baza art.72 al.1 C.pen., compută din pedeapsa de executat a durata reţinerii si a arestului la domiciliu, începând cu data de 31.10.2017 la 13.02.2018, cu privire la inculpatul M******* G*******. În baza art.399 al.1 C.pr.pen., menţine măsura controlului judiciar dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 13.02.218. În baza art.19 C.pr.pen. raportat la art.320 al.1 din Legea nr.95/2006 obligă inculpaţii în solidar, iar inculpatul minor R******** A******** Ş***** în solidar cu partea responsabilă civilmente R******** E******, să plătească părţii civile S******* C***** D* U****** B******* A***** B********, suma de 12.709,88 lei cu titlu de despăgubiri civile. Ia act că Spitalul Judeţean Buzău nu s-a constituit parte civilă. În baza art.19 C.pr.pen. raportat la art.1349, art.1357 C.civ., obligă inculpaţii în solidar, iar inculpatul minor R******** A******** Ş***** în solidar cu partea responsabilă civilmente R******** E****** la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă D*** N******. În baza art.7 din Legea nr.76/2008, dispune, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, prelevarea de probe biologice de la inculpatul M******* G******* în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Executorie cu privire la menţinerea măsurii controlului judiciar, conform art.399 al.4 C.pr.pen. . În baza art.274 C.pr.pen., obligă inculpaţii la plata sumei de câte 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 520 lei, reprezentând onorariul apărătorilor din oficiu avansată Baroului de avocaţi Buzău din fondul special al Ministerului Justiţiei urmând a rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.01.2019.
Hotarare 1/2019 din 04.01.2019în baza art.391 alin.2 cod pr.penală stabileste termen de pronunţare la 4.01.2019
Incheiere de sedinta din 18.12.2018în baza art.391 alin.1 cod pr.penală stabileste termen pentru pronuntare la 18.12.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.12.2018amână cauza la 11.12.2018 pentru emiterea mandatului de aducere in ce priveste martora lipsa la acest termen
Incheiere de sedinta din 27.11.2018amână cauza la 27.11.2018 având în vedere incompatibilitatea presedintelui de complet si pentru emiterea unui nou mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 13.11.2018cu privire la fondul cauzei amână cauza la 13.11.2018 pentru emiterea mandatului de aducere privind pe martora Dragomir Maria cu privire la masura preventiva În baza art. 362 alin. (2), art. 208 şi art. 207 alin. (4) C. pr. pen. constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpat se menţin. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul M******* G******* . În baza art. 215 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul M******* G******* trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze, de îndată, instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ BUZĂU, organ de poliţie desemnat cu supravegherea sa, o dată pe lună. În baza art.215 alin. 2 C. pr. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului M******* G******* să respecte şi următoarele obligaţii: a) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; b) să nu comunice cu inculpatul R******** A******** Ş*****, cu partea civilă D*** N******, cu martorii VLĂDUŢI MIRCEA, MEHEDINŢU CONSTANTIN, STAN VICTOR, TÎRCAVU ANDREI, CRISTEA GHEORGHE, DRAGOMIR MARIA CRISTINA, direct sau indirect pe nicio cale; c) să comunice informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme de nicio categorie. În baza art.215 alin.3 C. pr. pen., atrage atenţia inculpatului M******* G******* că măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin. Dispune comunicarea copiei prezentei încheieri către inculpatul M******* G*******, Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului BUZĂU desemnat cu supravegherea inculpatului, Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor BUZĂU şi Poliţia de Frontieră Română, în vederea asigurării respectării de către inculpat a obligaţiilor ce îi revin. În baza art.215 alin.6 C.pr.pen., pune în vedere Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului BUZĂU să verifice periodic respectarea măsurilor şi a obligaţiilor de către inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora să sesizeze de îndată instanţa de judecată. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi procuror. Pronunţată în şedinţa publică din 09.10.2018
Incheiere de sedinta din 09.10.2018amână cauza la 9.10.2018 pentru administrarea in continuare a probatoriilor
Incheiere de sedinta din 20.09.2018amână cauza la 20.09.2018 ora 9,00 pentru audierea primilor 3 martori din rechizitoriu
Incheiere de sedinta din 07.06.2018amână cauza la 7.06.2018 ora 9,00 pentru administrarea in continuare a probatoriilor
Incheiere de sedinta din 10.05.2018amână cauza la data de 10 mai 2018 ora 9,00 pentru a se emite adresă SML Buzau să comunice numărul de zile de ingrijiri medicale în ce-l priveste pe inculpatul M******* G******* şi pentru audierea martorilor cu privire la latura civilă a cauzei. cu privire la măsura preventiva a controlului judiciar stabileste termen pentru pronunţare la data de 13.04.2018
Incheiere de sedinta din 12.04.2018amână cauza la 12.04.2018 ora 9,00 pentru lipsa de apărare a inculpatului minor Răpiteanu Emanoil
Incheiere de sedinta din 13.03.2018CU PRIVIRE LA FONDUL CAUZEI amână cauza la data de 13.03.2018 ora 9,00 pentru lipsa de apărare a inculpatului Răpiţeanu Alexandru Ştefan CU PRIVIRE LA MĂSURA PREVENTIVĂ A ARESTULUI LA DOMICILIU În baza art. 242 alin. (2) Cod procedură penală, înlocuieşte măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul M******* G******* cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art.215 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul M******* G******* trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze, de îndată, instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ BUZĂU, organ de poliţie desemnat cu supravegherea sa, o dată pe lună. În baza art.215 alin.2 C. pr. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului M******* G******* să respecte şi următoarele obligaţii: a) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; b) să nu comunice cu inculpatul R******** A******** Ş*****, cu partea civilă D*** N******, cu martorii VLĂDUŢI MIRCEA, MEHEDINŢU CONSTANTIN, STAN VICTOR, TÎRCAVU ANDREI, CRISTEA GHEORGHE, DRAGOMIR MARIA CRISTINA, direct sau indirect pe nicio cale; c) să comunice informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme de nicio categorie. În baza art.215 alin.3 C. pr. pen., atrage atenţia inculpatului M******* G******* că măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin. Dispune comunicarea copiei prezentei încheieri către inculpatul M******* G*******, Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului BUZĂU desemnat cu supravegherea inculpatului, Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor BUZĂU şi Poliţia de Frontieră Română, în vederea asigurării respectării de către inculpat a obligaţiilor ce îi revin. În baza art.215 alin.6 C.pr.pen., pune în vedere Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului BUZĂU să verifice periodic respectarea măsurilor şi a obligaţiilor de către inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora să sesizeze de îndată instanţa de judecată. Dispune punerea în libertate a inculpatului M******* G******* din starea de arest la domiciliu la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi procuror. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13.02.2018.
Incheiere de sedinta din 13.02.2018