T********* B******** - B***** E******** P*****
PetentL*** S**** A********
Intimat CondamnatÎn baza art.586 N.C.proc.pen. raportat la art.63 alin.1 N.C.pen., respinge cererea de înlocuire a pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii formulată de judecătorul delegat la Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Bucureşti - Secţia I Penală, referitor la intimatul-condamnat LUCA SORIN- ALEXANDRU, ca neîntemeiată. Constată că intimatul-condamnat a achitat amenda penală (în sumă de 900 lei), la plata căreia a fost obligat prin sentinţa penală nr. 2285/05.10.2016 pronunţată în dosarul nr. 26486/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I Penală (definitivă - prin decizia penală nr. 251/A/21.02.2017 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I Penală), potrivit dovezilor ataşate la prezentul dosar. În baza art.275 alin.3 N.C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina sa. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare pentru procuror şi pentru intimatul-condamnat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.11.2017.
Hotarare 2463/2017 din 29.11.2017