Dosar 43765/3/2017 din 16.11.2017

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 43765/3/2017
Data dosar:
16.11.2017
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.04.2018 la ora 12:30

    Complet: C9 Fond-CA
  • Admite cererea

    Ia act că reclamanta Tircovnicu Paula Magda renunţă la judecată. Admite cererea formulată de reclamanta Chiriac Elena Alina. Anulează Decizia nr. 4208/07.09.2017, emisă de pârâtă. Obligă pârâta să plătească reclamantei Chiriac Elena Alina drepturile salariale reprezentând diferenţa între salariile cuvenite ca urmare a încadrării salariale la nivelul funcţiilor de stat şi salariile efectiv achitate, începând cu data de 01.07.2017 şi până la data de 01.11.2017 , urmând ca sumele să fie actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei lunare până la data plăţii efective şi drepturile salariale reprezentând diferenţa între sporurile cuvenite ca urmare a încadrării salariale la nivelul funcţiilor de stat, începând cu data de 01.07.2017 şi până la data 01.11.2017, urmând ca sumele să fie actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei lunare până la data plăţii efective. Respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată , ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la sediul Tribunalului Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, 16.04.2018.

    Hotarare 2433/2018 din 16.04.2018
  • Sedinta din data de 02.04.2018 la ora 12:30

    Complet: C9 Fond-CA
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 16.04.2018, conform art. 396 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02.04.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.04.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD