U******** G******
Contestator InculpatD****** L****
Contestator InculpatÎNCHEIERE În baza art.4251 alin.7 pct.2 lit.a Cod procedură penală rap. la art.205 Cod procedură penală: Admite, ca fondate, contestaţiile formulate de contestatorii inculpaţi U******** G****** şi D****** L**** împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară din data de 11.01.2017 pronunţată în dosarul penal nr.439/212/2017/a2 al Judecătoriei Constanţa. Desfiinţează încheierea contestată şi rejudecând dispune: Admite, ca fondate, cererile formulate de inculpaţii U******** G****** şi D****** L**** de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, măsură ce urmează a fi verificată până la data de 11 februarie 2017. Dispune punerea, de îndată, în libertate a inculpaţilor de sub puterea mandatelor de arestare preventivă emise de Judecătoria Constanţa cu nr.199/UP/16.12.2016 pentru inculpatul U******** G****** şi cu nr.200/UP/16.12.2016 pentru inculpatul D****** L****, dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză. În baza art.221 alin. 1 Cod procedură penală: Stabileşte în sarcina inculpatului U******** G****** obligaţia de a nu părăsi imobilul din mun. Constanţa, Aleea Egretei nr.12, bloc AV22, sc.A, et.1, ap.5, judeţul Constanţa, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. Stabileşte în sarcina inculpatului D****** L**** obligaţia de a nu părăsi imobilul din mun. Constanţa, b-dul Aurel Vlaicu nr.17A, bloc B1B, sc.A, et.1, ap.5, judeţul Constanţa, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art.221 alin.2 Cod procedură penală: Pe durata arestului la domiciliu, inculpaţii U******** G****** şi D****** L**** au următoarele obligaţii: a)să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; b)să nu comunice unul cu celălalt. În baza art.221 alin.4 Cod procedură penală: Atrage atenţia inculpaţilor U******** G****** şi D****** L**** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă, a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 221 alin.9 din Codul de procedură penală desemnează pentru supravegherea inculpaţilor pe perioada măsurii arestului la domiciliu Poliţia mun. Constanţa, judeţul Constanţa, care are obligaţia de a verifica periodic respectarea măsurii şi a obligaţiilor de către inculpaţi, iar în cazul constatării încălcării acestora, sesizează de îndată organul judiciar. Prezenta încheiere se comunică conform dispoziţiilor art.218 alin.4 Cod procedură penală şi art.221 alin.8 Cod procedură penală. Înlătură din încheierea contestată dispoziţiile contrare prezentei încheieri. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală: Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă Pronunţată în camera de consiliu, azi 13 ianuarie 2017.
Incheiere masuri preventive faza de UP 16/2017 din 13.01.2017