I************ P***** S******* D* U****** ,******* G******
ReclamantG***** L******* T*****
PârâtRespinge acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad, în contradictoriu cu pârâta G***** L******* T*****, având ca obiect anularea ordinului inspectorului şef nr. S/1613/16/I-AR din 15.12.2016 şi a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestuia, ca netemeinice şi nelegale nelegale şi repunerea pârâtei în situaţia anterioară emiterii ordinului. Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi înregistrată la Tribunalul Arad. Pronunţată în şedinţa publică din 15 noiembrie 2017.
Hotarare 4729/2017 din 15.11.2017Repune cauza pe rol. Termen la 15.11.2017, pentru ca reclamantul să depună la dosar înscrisurile a căror anulare se solicită prin cerere.
Incheiere de sedinta din 01.11.2017Amână pronunţarea asupra cauzei pentru data de 01.11.2017, termen pentru care părţile au posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise si la care soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.10.2017