S******* P**** A***
InculpatÎn baza art. 35 alin. 1, raportat la art. 41 alin. 1 Cod procedură penală, constată că Judecătoria Fălticeni este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, iar în temeiul dispoziţiilor art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1060/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, privind pe inculpatul Serediuc Petru-Alin, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” prev. de art. 336 alin. 1 C.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 6 februarie 2018.
Incheierefinalacamerapreliminara din 06.02.2018