P********* A****
Parte vătămatăP*** M****
InculpatCondamnă pe inculpatul P*** M**** , fiul lui x şi xnăscut la data de x în or. Tg Neamţ jud. Neamţ cetăţean român, studii 12 clase, căsătorit cu 2 copii minori CNP x, domiciliat în Com. Urecheni sat. Urecheni str. Principală nr.43 jud. Neamţ la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art 192 al 1 şi 2 cod penal cu aplicarea art 396 al 10 cod proc. penală. În baza art 91 cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani conform dispoziţiilor art 92 cod penal. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ , la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. In temeiul art 93 al 2 lit b cod penal impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Neamţ sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului Local Urecheni sau Consiliul Local Petricani în cadrul serviciilor publice potrivit programului ce va fi stabilit cu acordul consilierului de probaţiune pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen În temeiul art 7 din L 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat , sens în care i se va aduce la cunoştinţă acestuia că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J a profilului genetic. În temeiul art 25 şi art 397 al 1 cod proc. penală ia act că persoana vătămată P********* A**** domiciliată în Com. Urecheni jud. Neamţ nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, admite cererea formulată de inculpatul P*** M****, fiul lui x şi x, născut la data de x în or. Tg. Neamţ, jud. Neamţ, domiciliat în com. Urecheni, str. Principală nr. 43, jud. Neamţ,CNP x, şi dispune prelungirea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o durată 30 de zile, începând cu data de 24.05.2018,dar nu mai târziu de data rămânerii definitive a prezentei hotărârii. Măsura dispusă va fi comunicată Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ- serviciul Poliţiei Rutiere. Cu cale de atac odată cu fondul. Ia act că inculpatul a fost asistat de avocat ales. În temeiul art 274 al 1 cod proc. penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 600 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică , azi, 24.05.2018.
Hotarare 121/2018 din 24.05.2018pentru a se solicita relaţii de la SC Lacta Han SRL cu privire la autoturismul condus de inculpat la data producerii accidentului rutier soldat cu moartea victimei
Incheiere de sedinta din 26.04.2018