T***** P****
InculpatD****** P****
Parte vătămatăB****** L****
Parte vătămatăC****** I***
Parte vătămatăA******** M*****
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul T***** P**** la 4 pedepse de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută de art 253 al 4 cod penal cu aplicarea art 396 al 10 cod proc. penală. În baza art 39 al 1 lit b cod proc. penală raportat la art 38 al 1 cod penal aplică inculpatului pedeapsa dea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare la care adaugă un spopr de 1 an şi 4 luni închisoare ( 1/3 din celelalte pedepse de 1 an şi 4 luni închisoare) astfel că inculpatul execută pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare. În baza art 91 cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani conform dispoziţiilor art 92 cod penal. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ , la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. In temeiul art 93 al 2 lit b cod penal impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Neamţ sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului Local Păstrăveni sau în cadrul Consiliului Local Urecheni în cadrul serviciilor publice potrivit programului ce va fi stabilit cu acordul consilierului de probaţiune pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În temeiul art 25 al 1 , art 397 ciod proc penală art 1357 şi art 1381 cod civil obligă inculpatul T***** P**** la plata către partea civilă D****** P**** domiciliat în Com. Păstrăveni jud. Neamţ a sumei de 20.000 lei şi către partea civilă B****** L**** domiciliată în Com. Păstrăveni jud. Neamţ a sumei de 9000 lei despăgubiri civile. Ia act că persoanele vătămate C****** I***, A******** M***** şi Surugiu Ioan domiciliaţi în Com. Păstrăveni jud. Neamţ nu s-au constituit parte civilă în cauză. Dispune plata din fondurile M.J către B.A neamţ pentru av. Pînzariu Elena ( delegaţia nr. BNT 3974) a sumei de 260 lei reprezentând onorariu pentru asistenţă juridică din oficiu pentru inculpat. În temeiul art 274 cod proc. penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 800 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.06.2018
Hotarare 146/2018 din 08.06.2018Amână pronunţarea la 08.06.2018 Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.05.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.05.2018Amână pronunţarea la 31.05.2018 Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.05.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.05.2018pentru a se realiza procedira de citare cu persoana vătămată Surugiu Ioan
Incheiere de sedinta din 26.04.2018