Dosar 4428/62/2017 din 28.07.2017

contestaţie decizie de sancţionare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4428/62/2017
Data dosar:
28.07.2017
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
contestaţie decizie de sancţionare
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.01.2018 la ora 09:00

    Complet: MAS3
  • Respinge cererea

    Respinge contestaţia formulată de SINDICATUL NAŢIONAL PROFESIONAL AL DRUMARILOR DIN ROMÂNIA (SNPDR) prin reprezentat legal Maria Mare, pentru şi în numele membrului de sindicat, contestatorul GHIOCEL RICĂ în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA BUCUREŞTI – prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa, prin reprezentat legal, împotriva Deciziei nr. 620/29.06.2017 emisă de Directorul regional al DRDP Constanţa, ca nefondată. Obligă pe contestatorul Ghiocel Rică să plătească intimatei suma de 239,30 lei cheltuieli de judecată (jumătate din suma din chitanţele de la filele 146-149, astfel cum s-a solicitat în şedinţă publică de către reprezentatul intimatei, consilier juridic Tisa Adrian Dorin). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 23.01.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţe.

    Hotarare 35/2018 din 23.01.2018
  • Sedinta din data de 10.01.2018 la ora 10:00

    Complet: MAS3
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea la data de 23.01.2018

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD