P********* C******
InculpatA****** D* P**** Ş* I********** P***** A**********
Parte civilăD******* S*** S** P*** A************ J******* A***** S******* I********* S***
Parte responsabilă civilmenteD******* S*** S** P*** A************ J******* D** I***** I****
Parte responsabilă civilmenteTribunalul Olt Secţia penală Dosar penal nr. 4431/104/2017 HOT. În temeiul art. 182 alin. 1 din legea 78/2000 şi art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul P********* C******, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pedeapsă principală, pentru infracţiunea de schimbare fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, şi interzicerea drepturilor prev. de art.66 alin. 1 lit. a şi b C.p. pe o durată de 1 ani ca pedeapsă complementară. În temeiul art. 91 şi 92 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare pe un interval de timp de doi ani ce constituie termen de supraveghere pentru inculpat. În temeiul art. 93 alin. 1 C.p. pe durata termenului de supraveghere menţionat de doi ani, inculpatul Postolache Claudiu respectă următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Olt, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 C.p. impune inculpatului ca pe durata termenului de încercare să îndeplinească obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială (pentru dezvoltarea de abilităţi sociale) derulat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt. În temeiul art. 93 alin. 3 C.p. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul prestează o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile. În temeiul art. 51 alin.2 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal desemnează Colegiul Naţional Agricol Carol I Slatina din Baza instituţiilor din comunitate, ca instituţii în cadrul cărora persoana supravegheată P********* C******, să desfăşoare obligaţia de a presta munca neremunerată în folosul comunităţii. Încredinţează Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt supravegherea inculpatului, în legătură cu măsurile şi obligaţiile dispuse. În temeiul art. 91 alin. 4 C.p. pune în vedere dispoziţiile art. 96 C.p. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv dacă inculpatul nu respectă cu rea credinţă măsurile de supraveghere sau obligaţiile impuse de instanţă pe perioada termenului de încercare, ori săvârşeşte o nouă infracţiune în acest termen. Totodată atrage atenţia inculpatului P********* C****** că în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare, noua pedeapsă va avea un regim de executare cu privare de libertate după cum prevăd dispoziţiile legale precum şi asupra dispoziţiilor art. 97 din C.p. privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 25 Cod procedură penală, art. 397 Cod procedură penală rap. la art. 1357 şi 1382 Cod civil admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi obligă pe inculpatul P********* C****** în solidar cu partea responsabilă civilmente Domeniul SARU SRL prin administrator judiciar AMT Servicii Insolvenţă SPRL la plata sumei de 362.453,3264 lei, reprezentând prejudiciu cauzat părţii civile prin schimbarea destinaţiei sumei primită ca sprijin comunitar pentru reconversia a 14,7 ha de viţă de vie şi a obligaţiilor fiscale accesorii calculate conform art. 119-120 din OG 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală din ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data achitării integrale a debitului principal. Constată achitat integral prejudiciu conform ordinului de plata nr. 2 din data de 31.05.2018. Obligă inculpatul P********* C****** în solidar cu partea responsabilă civilmente DOMENIUL SARU SRL la plata obligaţiilor fiscale accesorii calculate conform art. 119-120 din OG 92/2003 privind codul de Procedură fiscală, din ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data achitării integrale a debitului principal. În temeiul art. 404 rap la art. 249 C.p.p. ridică măsura sechestrului asigurator instituit asupra imobilului proprietatea inculpatului P********* C******, situat în extravilanul localităţii Piatra Olt, jud. Olt sola 58, parcela 2, compus din suprafaţa de 175000 mp teren arabil, identificat cu nr. cadastral 1026 şi nr. de carte funciară 897, sechestru instituit prin Ordonanţa nr.461/P/2016 din data de 05.10.2017. În temeiul art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente DOMENIUL SARU SA la plata sumei de 6000 lei cheltuieli judiciare statului, ( din care 5000 lei avansaţi la urmărirea penală). În temeiul prev. art. 275 alin. 6 C.p.p. cheltuielile privind avocaţii din oficiu rămân în sarcina statului, urmând să se avanseze din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Olt suma de 100 lei reprezentând onorariu parţial de asistenţă juridică din oficiu, conform delegaţiei nr. 1967/2017 ( av. Dobre Rusu Marinel). Cu apel în 10 zile de la comunicarea minutei . Pronunţată în şedinţă publică azi data de 4.07.2018 la Tribunalul Olt PREŞEDINTE
Hotarare 93/2018 din 04.07.2018Termen preschimbat la data de 20.06.2018
Amână pronun?area la data de 04.07.2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.06.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.06.2018În baza art. 395 alin. 1 C.p.p. Repune cauza pe rol, constatând că este necesară reluarea cercetării judecătoreşti. Stabileşte termen la data de 27 iunie 2018, ora 10:00, sala 1, pentru când dispune: - citarea inculpatului P********* C****** la adresa de domiciliu; - citarea părţii civile A****** D* P**** Ş* I********** P***** A**********; - citarea părţii responsabile civilmente D******* S*** S** P*** A************ J******* D** I***** I**** – Craiova; - încunoştinţarea apărătorului ales al inculpatului, avocat Găman Gabriel Dan. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.05.2018, la Tribunalul Olt.
Incheiere de sedinta din 23.05.2018În baza art. 391 alin. 2 C.p.p. , stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare în data de 23.05.2018. Pronunţată azi, 09.05.2018, în şedinţă publică.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.05.2018Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 09.05.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.04.2018, la Tribunalul Olt.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.04.2018Faţă de lipsa de procedură cu partea responsabilă civilmente, amână cauza la data de 25.04.2018, ora 10:00 pentru când se va cita aceasta prin lichidator judiciar potrivit datelor indicate în fişa ORC. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.03.2018, la Tribunalul Olt.
Incheiere de sedinta din 28.03.2018Amână cauza la data de 28.03.2018, ora 10:00 pentru când se vor face verificări în evidenţa RECOM cu privire la partea responsabilă civilmente. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.02.2018, la Tribunalul Olt.
Incheiere de sedinta din 28.02.2018AMână cauza la data de 28.02.2018, ora 10:00 pentru a da posibilitatea inculpatului să-şi angajeze apărător. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.01.2018, la Tribunalul Olt.
Incheiere de sedinta din 31.01.2018