M***** M******
ContestatorS* M*** F****** C** S**
IntimatAdmite în parte cererea formulată de reclamanta Matieş Mihaela în contradictoriu cu pârâta S.C. Mega FashionCom S.R.L. Anulează dispoziţia nr. 963 din 08.09.2017, de desfacere a contractului individual de muncă. Dispune reîncadrarea reclamantei în funcţia de vânzător începând cu data de 08.09.2017. Obligă pârâta să plătească reclamantei despăgubiri reprezentate de drepturile salariale, începând cu data de 08.09.2017, până la reîncadrarea efectivă, precum şi dobânda legală aferentă, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie, pentru aceeaşi perioadă. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 143 lei reprezentând indemnizaţie concediu medical pentru perioada 01–08 septembrie 2017, precum şi dobânda legală aferentă, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie. Respinge ca nefondate capetele de cerere privind plata drepturilor salariale şi indemnizaţiilor de concediu medical pentru perioada 2 martie 2017–27 august 2017. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Neamţ – Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată astăzi, 14 iunie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţe, conform dispoziţiilor art. 402 Cod procedură civilă.
Hotarare 392/2019 din 14.06.2019În temeiul art. 242 alin. 1 Cod Procedură Civilă, suspendă judecarea cauzei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării cursului judecării procesului, recurs ce se va putea depune la Tribunalul Neamţ Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.11.2018.
Incheiere suspendare din 23.11.2018Termen pentru studiul raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 28.09.2018Termen pentru efectuarea raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 25.05.2018Termen pentru emiterea adresei către expert
Incheiere de sedinta din 23.03.2018Termen pentru emiterea adresei dispusă de instanţă
Incheiere de sedinta din 23.02.2018