Dosar 4446/112/2017 din 15.11.2017

drepturi băneşti spor de mobilitate


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4446/112/2017
Data dosar:
15.11.2017
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA a II-a CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
drepturi băneşti spor de mobilitate
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.03.2018 la ora 9:00

    Complet: C2* CA- NCPC
  • Respinge cererea

    Respinge ca neîntemeiată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii Danciu Emilia, Avram Ana Maria, Henciu Veronica Ioana, Timoce Pavel, Moldovan Octavian, Moldovan Gabriela şi Todoran Laura Paula prin Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România în contradictoriu cu pârâta unitatea administrativ - teritorială Comuna Telciu, prin primar.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, sub sancţiunea nulităţii, conform art.490 alin.1 din Codul de procedură civilă.Pronunţată astăzi, 16 martie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, conform art.396 alin.2 Codul de procedură civilă.

    Hotarare 186/2018 din 16.03.2018
  • Sedinta din data de 01.03.2018 la ora 9:00

    Complet: C2* CA- NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 16.03.2018

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.03.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD