Z****** C*****
ReclamantC*** J******** D* P***** I****
PârâtAdmite în parte cererea. Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantului şi să emită o nouă decizie în acest sens, retroactiv,începând cu data de 01.01.2014, cu luarea în considerare şi a veniturilor suplimentare reprezentând sume acord, regim prelungit de lucru, spor ore suplimentare, sume prime, lucru sist.peste program atestate de adeverinţa nr.139/29.04.2013 eliberată de Societatea de Construcţii CCCF Bucureşti SA. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumelor reprezentând diferenţa dintre pensia cuvenită potrivit prezentei sentinţe şi cea efectiv încasată în perioada de la 01.01.2014 şi până la emiterea noii decizii de recalculare, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi dobânda legală începând cu data de 22.02.2017. Respinge cererea pentru rest, ca neîntemeiată. Executorie. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Ilfov. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.12.2017.
Hotarare 3392/2017 din 14.12.2017