S* D******* C******** S**
DebitorS* D******* C******** S** P*** L********* J******* C* M****** E****
LichidatorD**** G****** P*** A************ J******** A F********* P****** B****
CreditorP******* M*********** B****
CreditorA****** J******** P***** O******* F***** D* M**** B****
CreditorAdmite cererea. În temeiul art.174 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art.180 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. În temeiul art. 179 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune notificarea prezentei sentinţe Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Buzău şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Buzău pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi tuturor creditorilor, prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie. Cu drept de a formula apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii realizată prin publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.
Hotarare 14/2021 din 13.01.2021Faţă de votul negativ exprimat de creditorul AJFP Buzău în şedinţa adunării creditorilor din data de 06.11.2020, va acorda termen de judecată la data de 13.01.2021, ora 12,30, în vederea citării în BPI.
Incheiere de sedinta din 11.12.2020Repune cauza pe rol apreciind necesară efectuarea de lămuriri. Fixează termen in continuare la data de 11.12.2020, ora 11.00, S2, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 25.11.2020.
Incheiere de sedinta din 25.11.2020Amână pronunţarea la data de 25.11.2020. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 18.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.11.2020Amână pronunţarea la data de 18.11.2020, având nevoie de timp pentru a delibera. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 11.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2020Pentru a se convoca Adunarea creditorilor, având ca ordine de zi închiderea procedurii, pentzru publicarea în BPI a procesului verbal al Adunării creditorilor, amână cauza la data de 11.11.2020, ora 12,30.
Incheiere de sedinta din 07.10.2020Pentru a se depune la dosar dovada publicării în BPI a raportului de activitate prin care se solicită închiderea procedurii, amână cauza la data de 07.10.2020.
Incheiere de sedinta din 08.07.2020În conformitate cu dispozi?iile art.63 al. I din Decretul nr.240/2020 al Pre?edintelui României coroborate cu dispoziţiile art. I din Hotărârea nr.10/27.03.2020 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploie?ti, se suspendă de drept judecata cauzei cu nr. 4451/114/2017.
Având în vedere Hotărârea nr.4/29.01.2020 a Adunării generale a Judecătorilor Tribunalului Buzău precum şi pentru continuarea procedurii, amână cauza la data de 15.04.2020.
Incheiere de sedinta din 12.02.2020În vederea continuării procedurii, pentru pentru distribuirea sumelor obţinute din valorificarea bunurilor patrimoniale ale debitoarei, amână cauza la data de 12.02.2020.
Incheiere de sedinta din 04.12.2019În vederea continuării procedurii, pentru valorificarea bunurilor patrimoniale ale debitoarei, amână cauza la data de 04.12.2019.
Incheiere de sedinta din 09.10.2019În vederea continuării procedurii, pentru recuperarea creanţei în sumă de 124.161 lei de la SC Rotec SA cât şi pentru valorificarea bunurilor patrimoniale ale debitoarei, amână cauza la data de 09.10.2019.
Incheiere de sedinta din 12.06.2019În vederea continuării procedurii, pentru recuperarea sumei de 124.161 lei de la SC Rotec SA cât şi pentru valorificarea bunurilor patrimoniale ale debitoarei, amână judecarea cauzei la data de 12.06.2019.
Incheiere de sedinta din 24.04.2019Pentru continuarea procedurii, pentru recuperarea sumei de 124.161 lei de la SC Rotec SA cât şi pentru convocarea adunării creditorilor pentru aprobarea raportului de evaluare a bunurilor patrimoniale şi efectuarea de licitaţii pentru valorificarea bunurilor, acordă termen la data de 24.04.2019.
Incheiere de sedinta din 13.02.2019În vederea continuării procedurii, pentru recuperarea sumelor datorate de clienţii neîncasaţi, pentru efectuarea evaluării bunurilor patrimoniale, valorificării acestora cât şi pentru convocarea adunării creditorilor pentru aprobarea raportului de evaluare, acordă teremn de jduecată la data de 13.02.2019.
Incheiere de sedinta din 16.01.2019Termen la data de 16.01.2019 pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 07.11.2018pentru a se stabili cu exactitate care sunt sumele datorate de clienţi
Incheiere de sedinta din 12.09.2018Pentru publicarea în BPI a Raportului asupra cauzelor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei.
Incheiere de sedinta din 23.05.2018Pentru publicarea în BPI a Raportului asupra cauzelor care au dus la apariţia stării de insolvenţă şi reconvocarea adunării creditorilor.
Incheiere de sedinta din 11.04.2018Pentru continuarea procedurii, întocmirea raportului asupra cauzelor care au dus la apariţia stării de insolvenţă şi a tabelului definitiv al creanţelor.
Incheiere de sedinta din 14.03.2018Admite cererea. În temeiul art. 66 alin. 1 prin raportare la art. 71 alin. 1 în referire la art. 38 alin. 2 şi respectiv la art. 145 alin. 1 lit. A/a din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei debitorului S* D******* C******** S**, cu sediul în social în Buzău, b-dul Gării, nr. 4-6, jud. Buzău, număr de ordine la registrul comerţului: J10/1428/2005, cod unic de înregistrare (CUI): 18255902. Dispune dizolvarea debitorului persoană juridică şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. În temeiul art. 73 prin raportare la art. 45 alin. 1 lit. d) din lege, Desemnează lichidator judiciar provizoriu pe Cabinet de Insolvenţă Mafteiu Elena, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din lege, cu un onorariu provizoriu de 800 lei lunar. Dispune notificarea deschiderii procedurii, de către lichidatorul judiciar, şi, în cazul debitorului persoană juridică, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor notificaţi potrivit prevederilor art. 99, debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii. În cazul în care este justificată majorarea, în sensul art. 100 alin. (2), a termenelor de publicare a tabelului preliminar de creanţe, prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. c), şi de definitivare a tabelului de creanţe, prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. d), noile termene astfel fixate vor fi notificate creditorilor. Termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la prezenta încheiere de deschidere a procedurii, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor nu vor depăşi 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora (art. 100 alin. 1 lit. a). Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului la 23.02.2018. (art. 100 alin. 1 lit. b – 45 zile). Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 05.03.2018 (art. 100 alin. 1 lit .c – 10 zile ). Debitorul, creditorii şi orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestaţii faţă de tabelul de creanţe, cu privire la creanţele şi drepturile trecute sau, după caz, netrecute de lichidatorul judiciar în tabel. Contestaţiile vor fi depuse la tribunal în termen de 7 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă a tabelului preliminar. La termenul stabilit prin sentinţa de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de creanţe vor fi soluţionate deodată, printr-o singură sentinţă, toate contestaţiile (art. 111 alin. 1 , 2 şi 6 din lege ). Fixează termenul de definitivare a tabelului creanţelor la 30.03.2018 (art. 100 alin. 1 lit . d – 25 zile). Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 09.03.2018 la ora şi locul comunicate de lichidatorul judiciar, cu ordinea de zi: confirmarea lichidatorului judiciar desemnat de judecătorul-sindic şi a onorariului acestuia sau alegerea unui alt lichidator judiciar; alegerea comitetului creditorilor format din 3-5 membri, în condiţiile art. 50 alin.(4) şi art.51 din lege; prezentarea raportului amănunţit întocmit de lichidatorul judiciar în temeiul art. 97 alin.(1) din lege asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia insolvenţei debitorului ; probleme diverse, sens în care convoacă toţi creditorii ( art. 100 alin. 1 lit. e – 5 zile ) . În temeiul art. 97 alin. 1 coroborat cu art. 64 lit. a) din lege (40 zile, cu posibilitatea prelungirii la cererea lichidatorului judiciar), lichidatorul judiciar va întocmi şi va supune judecătorului sindic la termenul de 19.02.2018 un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă. În temeiul art. 59 alin. 1 din lege, Lichidatorul judiciar provizoriu desemnat va depune la dosarul cauzei un raport lunar cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii. În raport se va menţiona şi onorariul încasat al administratorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia.. Raportul se depune la dosarul cauzei, iar un extras se publică în B.P.I. (art. 59 alin. 2) În temeiul art. 82 alin. 1 din lege, Debitorul are obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar/lichidatorului judiciar şi a creditorului deţinând cel puţin 20% din valoarea totală a creanţelor cuprinse în tabelul definitiv de creanţe toate informaţiile şi documentele apreciate ca necesare cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzând plăţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurile patrimoniale făcute în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, sub sancţiunea ridicării dreptului de administrare. În temeiul art. 83 alin. 1 din lege, După rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii toate actele şi corespondenţa emise de debitor / lichidatorul judiciar vor cuprinde, în mod obligatoriu şi cu caractere vizibile, în limba română, engleză şi franceză menţiunea: în insolvenţă, in insolvency, en procedure collective. În temeiul art. 83 alin. 3 din lege, Dacă debitorul deţine sau administrează una sau mai multe pagini de internet, organele de conducere ale acestuia sunt obligate să publice pe paginile de internet proprii, în termen de 24 de ore de la data comunicării hotărârii de deschidere a procedurii, informaţiile referitoare la starea societăţii, precum şi numărul, data şi instanţa care a pronunţat hotărârea. În temeiul art. 39 alin. 1 - 5 din lege , Toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cele privind notificarea, convocarea şi comunicarea actelor de procedură efectuate de lichidatorul judiciar, vor fi suportate din averea debitorului ( alin. 1) . Plăţile se vor face dintr-un cont deschis la o unitate a unei bănci, pe bază de dispoziţii emise de debitor sau de lichidatorul judiciar ( alin. 2) . Disponibilităţile băneşti vor putea fi păstrate într-un cont special de depozit bancar ( alin. 3) . În lipsa disponibilităţilor în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plăţile urmând a fi făcute potrivit prevederilor OUG nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza unui buget previzionat ( alin. 4) În cadrul adunării creditorilor, administratorul judiciar va putea solicita creditorilor avansarea sumelor necesare continuării procedurii ( alin. 5). Minuta încheierii privind deschiderea procedurii insolvenţei debitorului se comunică, de îndată, lichidatorului judiciar provizoriu desemnat de către judecătorul-sindic. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 14.03.2018 - S 2, ora 11.00, cu citarea părţilor. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii realizată prin publicare în BPI. Cercetată în camera de Consiliu şi Pronunţată în şedinţa publică de la 10.01.2018.
Incheiere de sedinta din 10.01.2018