M*** P***********
ContestatorÎn baza art. 598 alin.1 lit. d Cod procedură penală admite contestaţia contra executării sentinţei penale nr. 358 din 31 decembrie 2015 a Tribunalului Olt definitivă prin decizia penală nr. 1842 din 12 decembrie 2016 formulată de condamnatul Muta Paul Cătălin, deţinut în Penitenciarul Arad şi în consecinţă: Scade din pedeapsa aplicată condamnatului durata arestării preventive de la 7 mai 2014 până la 16 septembrie 2014. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 799 din 13 decembrie 2016 emis de Tribunalul Olt – Secţia Penală şi emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de avocaţi Arad a sumei de 130 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu. Cu drept de a formula contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 28 februarie 2017.
Hotarare 94/2017 din 28.02.2017T.28.02.2017 Apreciind necesar a se solicita Tribunalului Olt relaţii privind punerea în executare a mandatului de arestare preventivă nr.55/2012, având în vedere menţiunile din cazierul judiciar.
Incheiere de sedinta din 14.02.2017