K******* M*****
PetentDosar nr. 4460/175/2017 ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Respinge cererea de liberare condiţionată a deţinutului KALANYOS MIKLOS, aflat în Penitenciarul Aiud în executarea pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1006/2016 a Judecătoriei Braşov. Comisia de propuneri sau deţinutul va putea face o nouă propunere sau cerere pentru liberare condiţionată conform art. 587 alin. 2 CPP, după data 13.08.2018. În baza art. 275 alin. 2 CPP obligă deţinutul să plătească statului suma de 200 lei cu titlul cheltuieli judiciare avansate de stat. Suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 23.02.2018.
Hotarare 276/2018 din 23.02.2018Efectuarea unei adrese către Penitenciarul Aiud pentru a comunica procesul - verbal actualizat şi să ne comunice dacă acea hotărâre a Comisiei de liberări condiţionate din cadrul penitenciarului a fost contestată sau dacă a fost finalizată printr-o sentinţă judecătorească.
Incheiere de sedinta din 26.01.2018