C***** (******* M****
Condamnat CondamnatC***** (******* M**** P*** A****** L* S***** I********
Condamnat CondamnatÎn temeiul art. 599 alin. 1 C.proc.pen. cu referire la art. 597 alin. 4 C.proc.pen., admite contestaţia la executare formulată, în condiţiile art. 598 alin. 1 lit. d) C.proc.pen., de către Biroul Executări Penale – Tribunalul Cluj, prin Judecător delegat, şi, în consecinţă: În baza art. 161 alin. 1 C.pen. corob. cu art. 162 alin. 1 lit. b) şi alin. 2 C.pen., constată ca fiind prescrisă executarea pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată condamnatei C. M. , prin Sentinţa penală nr. 584/1999, pronunţată de Tribunalul Cluj la data de 23.12.1999, în dosar nr. 7525/1998, definitivă prin Decizia penală nr. 1994, pronunţată la data de 15.04.2002 de Curtea Supremă de Justiţie (actualmente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) în dosar nr. 2824/2000. Anulează mandatul de executare a pedepsei nr. 706/1999, emis la data de 24.04.2002 în baza sentinţei penale mai sus-amintite. În baza art. 275 alin. 3 Cod Procedură Penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare pentru contestator, persoana condamnată şi procuror. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.06.2017.
Hotarare 215/2017 din 30.06.2017Stabileşte termen în vederea pronunţării pentru data de 30.06.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2017