C***** C***** C*********
Inculpats.p 1261/2017.Admite cererea formulată de inculpat privind judecarea sa potrivit procedurii prevăzute de art.396 alin.10 C.pr.pen. În baza art. 396 alin. (1), (4) C. pr. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului C***** C***** C*********, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.336 alin.1 C. pen. În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. (2) lit.g C. pen., impune inculpatului să execute obligaţia de a nu conduce autovehicule din categoria corespunzătoare permisului de conducere deţinut de inculpat. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj. În baza art. 404 alin. (3) C. pr. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.88 alin.1, 2 şi 3 C.pen., potrivit cărora, dacă în termenul de supraveghere nu respectă măsurile de supraveghere sau obligaţiile impuse, nu îndeplineşte integral obligaţiile civile sau săvârşeşte cu intenţie sau intenţie depăşită o nouă infracţiune, instanţa va revoca amânarea şi va dispune aplicarea şi executarea pedepsei. În baza art. 274 alin. (1) C. pr. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 780 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 21.06.2017, la Judecătoria Tg-Jiu.
Hotarare 1261/2017 din 21.06.2017Acordă termen la 21.06.2017 pentru citarea inculpatului cu mandat.
Incheiere de sedinta din 31.05.2017