S********* L**** N********* R******* P*** R*********** L****
ReclamantS* F****** D* P****** S** P*** R*********** L****
PârâtC******* N******** R***** S** P*** R*********** L****
PârâtIa act de faptul că reclamantul Sindicatul Liber Nitramonia Rompiro, a renunţat la petitele nr.1 şi 2 din acţiunea introductivă de instanţă. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Compania Naţională „Romarm” – S.A. – Bucureşti, invocată de către acest pârât prin întâmpinare. Respinge acţiunea formulată, modificată şi precizată de reclamantul Sindicatul Liber Nitramonia Rompiro, în contradictoriu cu pârâta S.C. „Fabrica de Pulberi”- S.A., ca rămasă fără obiect. Respinge acţiunea modificată şi precizată de reclamantul Sindicatul Liber Nitramonia Rompiro, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională „Romarm” – S.A. – Bucureşti, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 26.01.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Hotarare 59/2018 din 26.01.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 26.01.2018, în conformitate cu prevederile art.396 din Codul de procedură civilă, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2018pentru depunerea întâmpinării la cererea de modificare a cererii introductive.
Incheiere de sedinta din 27.10.2017