Dosar 4484/175/2017 din 12.12.2017

liberarea condiţionată (art.587 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4484/175/2017
Data dosar:
12.12.2017
Instanta:
Judecătoria Aiud
Departament:
Judeţul ALBA
Obiect:
liberarea condiţionată (art.587 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.12.2017 la ora 08:30

    Complet: LIBERARE CONDIŢIONATĂ
  • admite cererea

    Admite propunerea Comisiei de propuneri pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarul Aiud privind condamnatul M***** I***, deţinut în executarea pedepsei de 3 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 102/2016 a Tribunalului Alba. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei numărul 134/2017 emis de Tribunalul Alba atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor articolului 104 al.2 Cod penal. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului numit din oficiu în sumă de 130 lei se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului de Avocaţi Alba. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică 13 decembrie 2017.

    Hotarare 1417/2017 din 13.12.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD