M****** F******
ReclamantM****** I**** F*********
ReclamantC*** D* A******** D* S******* A***
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanţii M****** F****** şi M****** I**** F********* împotriva pârâtei C*** D* A******** D* S******* A***. Obligă pârâta la decontarea către reclamanţi a sumei de 28.752,31 euro în echivalent în lei la data plăţii reprezentând contravaloarea intervenţiei medicale efectuate asupra nou-născutului Miclean Octavian, născut la 11.05.2014, efectuată la Spitalul Barmherzige Schwestern din Austria – Linz. Obligă pârâta să plătească reclamanţilor 3836,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată după reducerea cheltuielilor cu parte din onorariul avocaţial. Cu recurs, care se depune la Tribunalul Arad, în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 23 ianuarie 2018.
Hotarare 73/2018 din 23.01.2018T 23.01.2018, la cererea expresă a reprezentantului reclamanţilor de a se acorda alt termen decât cel preconizat a fi acordat (09.01.2018) pentru administrarea probei cu interogatoriul pârâtei;
Incheiere de sedinta din 12.12.2017T 12.12.2017, pentru a da pârâtei posibilitatea să ia cunoştinţă de răspunsul reclamanţilor la întâmpinare, în condiţiile în care vizează aspecte legate de invocata inadmisibilitate a acţiunii şi în contextul în care a fost depus cu o zi înaintea termenului de judecată;
Incheiere de sedinta din 28.11.2017T 28.11.2017 pentru ca partea reclamantă să răspundă la întâmpinare, atât cu referire la apărările în fond, dar şi la excepţia invocată, sub sancţiunea suspendării judecăţii în caz de neconformare;
Incheiere de sedinta din 14.11.2017