M******* A*******
InculpatPreschimbă termenul de judecată de la data de 04.10.2017 la data de 20.09.2017.
Rezolutie din 04.10.2017În baza art. 396 alin. (1), (4) C. pr.pen. raportat la art. 83 Cod penal stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatei M******* A*******, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 C. pr.pen. În baza art. 83 alin. (1), (3) Cod penal amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Suceava. În baza art. 85 alin. (2) lit. c) C. pen. impune inculpatei să execute următoarele obligaţii: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 398 C. pr.pen. rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen obligă inculpata M******* A*******, la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 500 lei din cursul urmăririi penale. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 septembrie 2017.
Hotarare 336/2017 din 27.09.2017Fixează termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 27.09.2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.09.2017.
Incheiere de sedinta din 20.09.2017